Noua escrocherie de pe pe internet: Serbia a arestat un grup internațional care a deturnat 70 de milioane de dolari

Poliţia sârbă a anunţat vineri arestarea unui grup internaţional suspectat că a deturnat peste 70 de milioane de dolari creând false fonduri de investiţii pe internet, la finalul unei anchete efectuate împreună cu poliţia federală americană, relatează AFP.

Unsprezece cetăţeni din Serbia, Muntenegru, Australia şi Filipine au fost arestaţi în Serbia, fiind suspectaţi că au „creat, organizat şi promovat” 16 platforme false de investiţii, scrie agerpres.ro.
Potrivit anchetatorilor, victimele sunt originare din „lumea întreagă” şi au vărsat fonduri în conturi asociate presupuselor fraude.

Odată ce banii erau vărsaţi, „grupul închidea aceste false platforme de investiţii şi deschidea altele, potrivit aceluiaşi mod de operare”, a adăugat poliţia într-un comunicat.
„Există motive de a suspecta că grupul a obţinut ilegal peste 70 de milioane de dolari”, au mai precizat oamenii legii.

Ancheta a fost derulată în comun de parchetul sârb care răspunde de criminalitatea organizată şi de FBI-ul american, în condiţiile în care unele victime erau originare din Texas.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiripesurse.ro/noua-escrocherie-de-pe-pe-internet-serbia-a-arestat-un-grup-international-care-a-deturnat-70-de-mil_1488881.html