Franţa şi Germania fac apel la respectarea regulilor Uniunii Europene
Miniştrii francez şi german pentru afaceri europene şi-au exprimat astăzi regretul faţă de absenţa unor progrese semnificative în negocierile dintre Uniunea Europeană şi Londra privind relaţiile post-Brexit, ei lansând în acelaşi timp un apel la respectarea regulilor europene, transmite AFP, conform Agerpres.
”Absenţa progreselor în negocierile #Brexit este foarte îngrijorătoare. Regatul Unit trebuie să vină cu răspunsuri concrete. Franţa şi Germania sunt mobilizate pentru a proteja cu forţă interesele cetăţenilor noştri şi ale companiilor noastre. Nu poate exista un acces la piaţă fără respectarea regulilor noastre”, a postat pe Twitter secretarul de stat francez Clement Beaune, în franceză şi engleză.
Michael Roth, ministrul adjunct german pentru afaceri europene, a publicat pe Twitter acelaşi text, în germană şi engleză.
Acest demers comun intervine la două zile după o întâlnire a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Angela Merkel, care au afişat unitatea cuplului franco-german.
Beaune şi Roth au distribuit pe Twitter şi un comentariu al negociatorului-şef al UE, Michel Barnier, care s-a declarat vineri ”îngrijorat” de stadiul negocierilor cu Londra.
Negocierile între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la viitoarea lor relaţie nu au avansat semnificativ în cursul recentei runde de discuţii din această săptămână, a afirmat vineri negociatorul-şef al UE pentru acest dosar, Michel Barnier.
”Cei care sperau ca negocierile să avanseze rapid în această săptămână vor fi dezamăgiţi. Şi din păcate şi eu sunt dezamăgit şi îngrijorat, dar şi surprins”, a spus Barnier într-o conferinţă de presă la finalul unei noi runde de tratative intense. ”Negociatorii britanici nu au arătat dorinţă reală de a avansa în chestiuni de importanţă fundamentală pentru Uniunea Europeană şi acest lucru în pofida flexibilităţii pe care am manifestat-o în ultimele luni”, a adăugat reprezentantul blocului comunitar.
De partea sa, Regatul Unit a acuzat Uniunea Europeană că face ”dificile în mod inutil” negocierile privind relaţiile post-Brexit.
Într-un comunicat, şeful echipei de negociere britanice David Frost le-a reproşat Celor 27 că vor să îi impună Londrei o continuitate asupra ajutoarelor publice şi pescuitului şi că doresc un acord pe aceste subiecte înaintea altor puncte ale discuţiilor.
Negocierile între Bruxelles şi Londra vor fi reluate la 7 septembrie. Ele vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii statelor membre UE speră să valideze un acord cu Londra.
Principalele divergenţe se referă la solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului.
Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra ar vrea doar un acord clasic de comerţ liber.
Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi supuse exclusiv regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Citeşte întreaga ştire:https://www.bursa.ro/brexit-franta-si-germania-fac-apel-la-respectarea-regulilor-uniunii-europene-06014045