Șoferul român de TIR care și-a ucis iubita, în Italia, bănuia că îl înșela cu o prietenă: „M-am simțit ca un sclav, se uita la mine cu o privire umilitoare!”

Cristian Daravoinea a omorât-o cu două lovituri de cuțit pe Mihaela Rouă, iubita lui, apoi a încercat în trei rânduri să-și ia viața. Șoferul român de TIR a vorbit la tribunal despre momentele petrecute împreună cu Mihaela chiar înainte de crimă, scrie portalul italian de știri Emmelle.it.

Pe 9 octombrie 2019, la prânz, Cristian, 38 de ani astăzi, s-a întâlnit acasă cu iubita lui, Mihaela, 32 de ani. Românca venise de la serviciu special ca să discute cu bărbatul și să-l anunțe că intenționează să se despartă. Fetia ei de 6 ani era la școală. Discuția a degenerat, iar Cristian a înjunghiat-o pe tânără și a ucis-o. Luni, în fața Curții din Teramo, șoferul de TIR care trăia de mulți ani în Italia a încercat să explice de ce a atacat-o pe femeie: „M-am simțit ca un sclav, ea se uita la mine cu o privire umilitoare și când mi-a spus, de asemenea, că va deveni proprietarul companiei la care lucra, nu am mai văzut nimic. S-a făcut întuneric în mine!”

Românul a spus că a avut apoi în minte să se sinucidă, a încercat de trei ori în acea seară, rănindu-se de nouă ori cu cuțitul și odată încercând să se înece în mare. Spiritul de supraviețuire a fost mai puternic, a recunoscut el.

Apoi Cristian, care e acuzat de omor voluntar, a povestit despre certurile dese din ultima vreme, despre intenția celor doi de a se separa, despre discuțiile legate de vânzarea casei, despre suspiciunea unei relații între Mihaela și angajatorul ei și chiar despre o relație homosexuală a acesteia cu o prietenă. Judecătorii au ascultat reconstrucția crimei și românul a fost cuprins de emoție când a vorbit despre relația cu fetița de șase ani pe care o avea cu Mihaela. Cei doi erau împreună de 17 ani și cu câteva luni înainte de crimă se mutaseră într-o casă nouă, pe care abia o cumpăraseră
Citeşte întreaga ştire: Șoferul român de TIR care și-a ucis iubita, în Italia, bănuia că îl înșela cu o prietenă: „M-am simțit ca un sclav, se uita la mine cu o privire umilitoare!”.
Citeste mai mult:https://www.libertatea.ro/stiri/soferul-roman-de-tir-care-si-a-ucis-iubita-in-italia-banuia-ca-il-insela-cu-o-prietena-3425319