Aproximativ 1 din 10 copii a rămas cu simptome după vindecarea de COVID-19 în Israel

Aproximativ unul din zece copii din Israel a rămas cu simptome după ce s-a vindecat de COVID-19, deşi acest număr s-a redus la mai mult de jumătate în ultimele luni, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii israelian, potrivit Reuters.
Formele severe de COVID-19 sunt mai comune în rândul adulţilor, însă există o lipsă de date în ceea ce priveşte impactul virusului asupra tinerilor, care sunt de departe mai puţin expuşi la complicaţii severe, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Sondajul de opinie telefonic a fost realizat în iunie în rândul a 13.834 de părinţi cu copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani care s-au vindecat de COVID-19. Ei au fost întrebaţi dacă copiii lor au avut simptome care au persistat după ce s-au vindecat, inclusiv probleme respiratorii, letargie şi pierderea gustului şi a mirosului.

Ministerul israelian a declarat că 11,2% dintre copii au rămas cu simptome după recuperare. Cifra s-a redus până la 1,8% – 4,6% la şase luni de la faza acută a bolii, în timp ce copiii mai mari au avut de suferit mai mult, scrie Agerpres.

Ministerul nu a menţionat vaccinurile sau impactul lor. Sondajul a fost realizat în momentul în care copiii israelieni cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani deveneau eligibili pentru a fi vaccinaţi.

Un studiu britanic recent a dezvăluit că unul din şapte copii ar putea avea simptome legate de COVID-19 la câteva luni după ce au fost testaţi pozitiv cu coronavirus.
Citeşte întreaga ştire:https://www.digi24.ro/stiri/externe/aproximativ-1-din-10-copii-a-ramas-cu-simptome-dupa-vindecarea-de-covid-19-in-israel-1667551