O generație crescută de bunici
Maria, o fetiță de 11 ani din Târgoviște, își începe ziua verificând dacă bunica ei și-a luat pastilele. După școală, înainte de teme, gătește, face curățenie și îi administrează tratamentul. Când bunica trebuie să meargă la doctor, Maria o însoțește, ascultă cu atenție și reține numele medicamentelor, dozele și indicațiile. „Nu mă deranjează să am grijă de bunica mea”, spune ea cu o maturitate neobișnuită pentru vârsta ei.
Maria trăiește cu bunicii de la trei luni. Părinții ei au plecat la muncă în străinătate: mai întâi în Spania, apoi în Germania. După divorț, mama s-a stabilit la Londra, unde lucrează ca menajeră, iar tatăl, deși a rămas în România, este aproape absent. Maria este unul dintre cei peste 53.000 de copii români cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, conform datelor oficiale. Dintre aceștia, peste 10.000 au ambii părinți sau unic susținător plecați.
Numărul real, mult mai mare
Specialiștii estimează însă că cifra reală este mult mai mare. Un studiu din 2022 arată că peste 530.000 de copii ar putea fi în această situație, iar 184.000 au ambii părinți plecați. Anca Stamin, manager de program la Salvați Copiii, explică: „În comunitățile defavorizate s-a răspândit dezinformarea că statul le va lua copiii. Combinată cu neîncrederea în autorități, aceasta îi determină pe mulți părinți să nu transfere oficial custodia bunicilor.”
Exodul părinților a început după aderarea României la UE în 2007. România are acum cea mai mare diasporă din UE, cu peste 3 milioane de cetățeni care locuiesc oficial în alte state membre. Pentru multe familii din orașe ca Târgoviște, calculul este simplu: un părinte care muncește ca menajeră sau muncitor în Londra sau Frankfurt poate câștiga într-o săptămână cât ar câștiga acasă într-o lună.
Copiii, maturizați prematur
Diana Sabu, al cărei fiu Edi, de 8 ani, este îngrijit de bunica sa în timp ce ea lucrează ca menajeră în Franța, spune: „Dacă aș găsi un loc de muncă în România care să ne permită să trăim fără grija zilei de mâine, m-aș întoarce mâine.” Edi vorbește zilnic cu mama lui pe video, iar singurul moment care contează pentru ea este seara, când adorm împreună la telefon.
„Acești copii se maturizează atât de repede”, spune Dana Zoe, coordonatoarea programului Salvați Copiii din Târgoviște. „Dar sunt și mai sensibili decât ceilalți. Este o traumă și se vede.” Cercetările arată că impactul emoțional poate fi sever: sentimente de vinovăție, retragere, anxietate sau agresivitate. Accesul la sprijin psihologic rămâne limitat.
„Nu-și ia niciodată rămas-bun”
De Crăciun, mama Mariei a venit acasă pentru o lună și jumătate. Când a venit momentul plecării, i-a spus că o va trezi să-și ia rămas-bun. Dar când Maria s-a trezit, mama era deja plecată. „Nu-și ia niciodată rămas-bun când pleacă”, spune Maria.
Darius Gavriș, acum în vârstă de 17 ani, a crescut cu bunicii, în timp ce părinții lui lucrau în Spania și Italia. Își amintește că, atunci când mama lui a venit acasă prima dată, nu a recunoscut-o. „Am întrebat-o pe bunica: «Cine este doamna asta?»” Acum spune că experiența l-a făcut mai puternic și mai ambițios. „Am vrut să îmi fac părinții mândri.”
Maria nu vrea să plece la Londra, unde s-au mutat mama și fratele ei. Vrea să rămână să aibă grijă de bunica bolnavă. „Adorm întotdeauna după bunica mea, trebuie să mă asigur că e bine și apoi pot dormi.”
Sursa: AOL.com — traducere și adaptare strainatate.info