Coronavirus – Italia a depăşit pragul de 20.000 de decese. 1.363 de persoane au fost infectate în ultima zi şi 1.224 vindecate

Noul tip de coronavirus a ucis în Italia mai mult de 20.000 de persoane, un bilanţ dramatic depăşit doar de Statele Unite. În ultimele 24 de ore au murit 566 de persoane, totalul fiind de 20.465 de victime, potrivit La Repubblica.
Datele comunicate de Protecţia Civilă luni nu sunt optimiste. În afară de informaţiile referitoare la decese, care au crescut de altfel faţă de duminică – 431, persoanele internate cu simptome sunt în total 28.023, cu 176 mai multe decât duminică.

Conform oficialilor italieni, rămâne scăzut numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă, este vorba de 3.260 de oameni, cu 83 mai puţini în comparaţie cu ziua precedentă. O valoare în scădere constantă, un bun indicator că vârful a fost ajuns, dar nu depăşit.

În prezent, numărul persoanelor bolnave este de 1.363 (duminică au fost 1.984), în timp ce noii infectaţi în ultimele 24 de ore au ajuns la 3.153 faţă de ziua precedentă, când au fost 4.092.

Luni, au fost făcute cu 10.000 de teste mai puţin, adică 36.717, faţă de duminică, când au fost efectuate 46.720.

Numărul total al persoanelor care au contractat virusul de la începutul epidemiei a ajuns la 159.516.

Cei vindecaţi sunt 35.435, o creştere în ultimele 24 de ore de 1.224 de persoane (duminică au fost declarate vindecate 1.677 de persoane).

Numărul persoanelor decedate a crescut în regiunea Lombardia, fiind înregistrate 280 de cazuri în ultimele 24 de ore.
Citeşte întreaga ştire:https://www.news.ro/externe/coronavirus-italia-a-depasit-pragul-de-20-000-de-decese-1-363-de-persoane-au-fost-infectate-in-ultima-zi-si-1-224-vindecate-1922403413412020041919333526