Coșmar inimaginabil pentru o româncă din Spania. După ce a fost angajată ca menajeră, a aflat care sunt intențiile reale ale șefilor ei
Un cuplu din Spania riscă, în total, 40 de ani de închisoare, soții fiind acuzați că au violat-o pe menajera româncă, scopul fiind acela de a o lăsa însărcinată, iar ei să păstreze copilul.
Procesul celor doi soți a început săptămâna aceasta, la Valencia, toată procedura judiciară având ca punct de plecare plângerea depusă la poliție de femeia din România, de 36 de ani, potrivit presei spaniole.
Femeia a spus că, în iulie 2017, a fost angajată pe post de menajeră de cei doi soți din Valencia, care i-au oferit și găzduire.
Însă, la câteva zile după ce s-a mutat în casa lor, cei doi soți i-au propus femeii să rămână însărcinată, iar ei să păstreze copilul, în schimbul sumei de 100.000 de euro. Pentru că a refuzat, românca a fost amenințată cu moartea, agresată și violată de bărbat, dar și de partenera de viață a acestuia.
Soții au negat toate acuzațiile și au spus în timpul audierilor că menajera a întreținut cu ei raporturi sexuale consensuale. Românca a recunoscut că, la un moment dat, s-a culcat cu bărbatul, cu acordul soției acestuia, dar după ce i s-a spus care era adevărata intenție a refuzat să o mai facă.
Acuzațiile menajerei sunt susținute de apelurile vecinilor la poliție prin care au solicitat intervenția unor echipaje, pentru că din casa celor doi soți se auzea scandal. Atunci s-a constat că menajera fusese agresată, însă acesteia i-a fost frică să depună reclamație. Ulterior, în una din zile, când a fost amenințată cu cuțitul, românca și-a sunat mama, iar aceasta a alertat poliția.
Polițiștii care au venit la domiciliu spun că victima era într-o stare deplorabilă și părea că se află sub influența unui drog. Ulterior, românca a depus reclamația.
Procurorii au cerut pentru bărbatul de 39 de ani o pedeapsă de 21 de ani de închisoare și pentru soția acestuia, o pedeapsă sensibil mai mică.
Citeşte întreaga ştire:https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/cosmar-inimaginabil-pentru-o-romanca-din-spania-dupa-ce-a-fost-angajata-ca-menajera-a-aflat-care-sunt-intentiile-reale-ale-sefilor-ei-1380323