Cum a vrut să scape o femeie din Spania, după ce și-a ucis soțul. A pus capul într-o cutie și l-a dat vecinei susținând că sunt jucării sexuale .

O femeie din Spania care i-a dat unei vecine o cutie în care se afla capul decapitat al soțului ei a susținut că aceasta conținea jucării sexuale.Carmen Merino, în vârstă de 64 de ani, a fost condamnată la 15 ani de închisoare și a fost declarată vinovată de uciderea partenerului său în urmă cu trei săptămâni, după un proces cu jurați care a durat două săptămâni la un tribunal din orașul Santander, din nordul Spaniei.Partenerul ei, Jesus Maria Baranda, a fost dat dispărut înainte ca vecinul să îi găsească capul în cutia pe care i-o înmânase cu câteva luni înainte. Vineri, Tribunalul Regional din Cantabria a anunțat că o condamnă pe femeie la o pedeapsă maximă de 15 ani.Într-o hotărâre scrisă transmisă presei se afirmă că aceasta a acționat din lăcomie atunci când a ”participat în mod activ” la provocarea morții lui, după ce a fost desemnată drept unic moștenitor prin testamentul lui Jesus Maria, în vârstă de 67 de ani.Ea s-a debarasat de cadavru și i-a predat craniul unei prietene, spunându-i că în cutie se aflau jucării sexuale, pentru că știa că rudele partenerului ei îl dăduseră dispărut și era conștientă că acest lucru va duce la o anchetă a poliției care va duce, probabil, la o percheziție în casa lor. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cum a vrut să scape o femeie din Spania, după ce și-a ucis soțul. A pus capul într-o cutie și l-a dat vecinei susținând că sunt jucării sexuale.
Criminala condamnată a arătat cu degetul spre vecina căreia i-a dat cutia în timpul procesului, precum și spre fratele partenerului ei ucis. Ea a declarat că amândoi aveau cheile de la casa cuplului din orașul Castro Urdiales, în apropiere de Santander.”Jucăriile sexuale au fost cadouri pe care le-am cumpărat de ziua mea. Când lucrurile s-au complicat puțin, adevărul este că m-am simțit jenată de ideea că poliția ar putea veni și găsi geanta. Am întrebat-o pe Mari Carmen dacă vrea să o ia, iar ea a fost de acord”, a mai spus femeia, potrivit Mirror.Vecina a primit cutia în aprilie, la aproximativ două luni de la dispariția bărbatului, dar a deschis-o abia în septembrie 2022, în urma unui miros urât din ce în ce mai puternic care venea din ea. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cum a vrut să scape o femeie din Spania, după ce și-a ucis soțul. A pus capul într-o cutie și l-a dat vecinei susținând că sunt jucării sexuale.
Citește mai mult:https://ziare.com/crima/femeie-spania-cutie-jucarii-sexuale-cap-decapitat-sot-crima-1776987