Elitismul european: între ipocrizie și prăbușire

xr:d:DAFVqcpKRzI:9940,j:7390827911457093506,t:24030711

 

A fi acuzat de „anti-UE” doar pentru că nu îți plac liderii politici europeni e o insultă la inteligență. Este echivalentul acuzației de „anti-român” pentru simplul fapt că îți displac Iohannis sau Ciolacu. Dar logica absurdă merge mai departe: dacă ai avut curajul să propui ca Ucraina să-și negocieze neutralitatea militară înainte să înceapă măcelul, te transformi automat în „anti-Ucraina”. Este un salt logic atât de ridicol încât, sincer, astfel de minți n-ar trebui să aibă drept de vot sau permis de conducere.

Așa-zisa tabără „pro-europeană” este, în realitate, un bastion al ipocriziei. Nu iubesc Europa reală – cetățenii, culturile, diversitatea și independența acestora. Nu, ei venerează doar elita politică și financiară, ceea ce face diferența între un liber cugetător autentic și un obedient secretar de partid. În timp ce se declară apărători ai valorilor europene, urăsc tot ce ține de spiritualitatea și identitatea acestui continent. Iar cei care îndrăznesc să critice devin ținte ale unei propagande agresive și sterile.

Cu toate acestea, nu ar trebui să ne mirăm că aceste „desene animate” care conduc Uniunea pierd constant procente electorale. Este inevitabil. Tot ce ating politic devine un fiasco otrăvit, iar mișcările cu care se asociază se prăbușesc una câte una. Ce-i mai tragic e că nu învață nimic și continuă să-și susțină aroganța cu o atitudine de genul „noi suntem bine, toți ceilalți sunt problema”.

Întrebarea nu este dacă această mentalitate toxică va cădea, ci când. Vor reuși să supraviețuiască încă un ciclu electoral sau vor dispărea sub prag, acolo unde ajung toate gunoaiele politice? Europa reală, cea a cetățenilor și comunităților, merită mai mult decât acest spectacol jalnic.