Fondul Monetar Internațional avertizează Statele Unite și China că un război comercial ar împiedică redresarea economiei mondiale

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva (foto), a indicat posibilitatea revizuirii în scădere a estimărilor privind evoluţia economiei mondiale, şi a avertizat SUA şi China să nu reactiveze un război comercial care ar putea slăbi redresarea în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Datele economice recente din multe ţări sunt sub estimările deja pesimiste ale FMI, care indică un declin de 3% al economiei globale în acest an, a declarat Kristalina Georgieva. Oficialul a adăugat: „Fără soluţii medicale urgente, s-ar putea materializa, din păcate, scenarii mai sumbre pentru anumite economii. Nu se cunoaşte evoluţia acestui virus, ceea ce ar putea înrăutăţi şi mai mult prognozele economice”. În aprilie, FMI previziona o contractare de 3% a economiei globale în 2020, cel mai sever declin de la Marea Depresiune din anii ‘1930, urmată de o redresare parţială în 2021. Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au alertat cu întârziere comunitatea internaţională cu privire la epidemie şi că au ascuns amploarea acesteia. Şi, prin urmare, că sunt responsabile de răspândirea globală a noului virus, de moartea a sute de mii de oameni şi de actuala criză economică fără precedent. Preşedintele Donald Trump ameninţă China cu impunerea de noi tarife vamale iar vineri a sugerat că ar putea închide prima fază a acordului comerciale dintre SUA şi China. Oficiali de rang superior din domeniul comerţului din cele două ţări au declarat că vor promova implementarea acordului comercial iniţial, dar unii observatori susţin că nivelul achiziţiilor de bunuri americane de către autorităţile de la Beijing este mult sub cel convenit. Retragerea în protecţionism ar putea slăbi perspectivele de redresare a economiei globale în acest moment critic, a avertizat Georgieva. Întrebată cât de îngrijorată este de aceste evoluţii, ea a răspuns că sporirea tensiunilor comerciale dintre SUA şi China ar putea periclita economia mondială. Deja FMI a furnizat asistenţă de urgenţă pentru 50 din cele 103 ţări care au cerut ajutor, a precizat directorul general al Fondului Monetar Internaţional. FMI a făcut progrese cu utilizarea capacităţii sale totale de creditare, de 1.000 de miliarde de dolari, şi lucrează la identificarea de noi resurse de finanţare şi lichiditate pentru statele membre, au declarat luna trecută oficialii instituţiei financiare.
Citeşte întreaga ştire:https://www.economica.net/fondul-monetar-interna-ional-avertizeaza-statele-unite-i-china-ca-un-razboi-comercial-ar-impiedica-redresarea-economiei-mondiale_184162.html