Franța. Șofer român care transporta sicrie, arestat: „Transport cadavre din Spania spre România“

Un șofer român a fost arestat în Franța, după ce polițiștii l-au oprit și au verificat conținutul transportului. Bărbatul avea 4 sicrie în dubă și susținea că transportă cadavre din Spania, spre România.
Când polițiștii francezi l-au oprit la frontieră, românul a declarat că transportă cadavre din Spania în România. I-au cerut să deschidă cutiile de lemn și nu mică le-a fost mirarea când a văzut conținutul coșciugelor…

Vameșii din Besançon (Doubs) au oprit mașina „mortuară“ în zona de odihnă din Marchaux, pe autostrada A36, miercuri, atunci când au verificat o dubă care le-a atras atenția, în parcare. Inscripțiile „ADRI Funeraria” de pe mașina neagră, care nu avea sistem de refrigerare, i-a făcut pe vameși să devină suspicioși și au cerut să verifice interiorul, moment în care șoferul român a devenit foarte nervos.

Înăuntru, sicriele erau unele normale, cu mânere identice și cu un sistem de închidere neobișnuit. Însă faptul că erau nesigilate și mașina nu era prevăzută cu un sistem de răcire, așa cum prevăd normele în vigoare, i-au determinat pe funcționarii vamali să îi ceară șoferului să le deschidă, potrivit 24matins.fr.

Șoferul dricului, hoț de bijuterii în Spania

În loc de cadavre, pe care românul mărturisise că le duce din Spania, spre România, vameșii au descoperit o încărcătură de 65 kg de canabis, ambalată în plicuri sigilate termic. Această tehnică permite traficanților să limiteze emanația mirosului caracteristic canabisului, care ar putea fi deconspirate de câinii polițiști special antrenați.

Șoferul, un român de 30 de ani, a fost arestat și dus în arestul poliției. Șoferul nu a mințit în totalitate: „încărcătura“ sa provenea de fapt din Spania. Cu toate acestea, țara de destinație era Germania și nu România. Cunoscut deja de justiție pentru că a jefuit un magazin de bijuterii în Spania, inculpatul va fi judecat astăzi în fața tribunalului penal din Besançon.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/fran-a-ofer-roman-care-transporta-sicrie-arestat-transport-cadavre-din-spania-spre-romania_446077.html