Germania. Rata şomajului, nivel minim record

Germania. Rata şomajului, nivel minim record.
Scăderea numărului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în Germania a fost mai mică luna aceasta decât estimau economiştii, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la un nivel minim record, datele reflectând o atenuare a creşterii celei mai mari economii europene, transmit DPA şi Reuters.

Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat marţi că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în octombrie cu 11.000, până la cifra ajustată de 2,29 milioane. Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 5,1% luna aceasta, fiind cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990.

Creștere a șomajului termen lung

Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,1%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă cu 12.000. În schimb, numărul de angajaţi a urcat cu 557.000 în septembrie, ajungând la nivelul record de 45 de milioane, a anunţat separat Oficiul federal de statistică (Destatis). ‘Numărul şomerilor şi al celor cu program redus de muncă a continuat să scadă în octombrie’, a afirmat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Detlef Scheele.

Analiştii sunt de părere că va mai dura ceva timp până când o serie de evoluţii negative înregistrate recent, precum tensiunile comerciale globale, scăderea comenzilor şi încetinirea ritmului de creştere economică, îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii. Pe termen lung însă, economiştii se aşteaptă la o creştere a ratei şomajului, în condiţiile în care incertitudinile cu privire la impactul Brexitului şi creşterea protecţionismului în schimburile comerciale globale vor afecta economia germană orientată spre export.
Acest articol a fost preluat de pe www.dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *