Inginerul român care a renunțat la Canada pentru a încerca să-și ajute orașul natal
Un inginer român stabilit în Canada s-a întors acasă și candidează la Primăria Pitești, din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).
Cristian Popescu are 41 de ani, a absolvit Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare din Pitești și are un master în management. La 26 de ani a plecat în Canada, acolo unde a trecut prin etapele firești ale vieții de emigrant. A muncit zi și noapte, apoi a avut un loc de muncă la una dintre cele mai mari organizații caritabile din lume, pentru ca, într-un final, să aibă propria sa afacere și să primească cetățenia canadiană.
După cum spune el, dorul de casă, de țară și de prieteni s-a dovedit până la urmă mai puternic decât orice altceva, așa că la prima oportunitate s-a întors acasă, la Pitești.
Cristian Popescu își propune o altfel de administrație, una bazată în primul rând pe valoarea umană.
”Valoarea umană ar trebui să fie primul și singurul criteriu al selecției în societate și în politică. Alte doctrine nu țin cont tocmai de oameni și adeseori se uită că politica este pentru ei, pentru oameni. Cred cu tărie într-o Românie a clasei de mijloc, una care să se coaguleze, să vorbească și să își ceară drepturile. Statul este al românilor, nu invers” spune Cristian Popescu.
Umanistul afirmă că, deși unele lucruri s-au schimbat în bine în anii în care a fost departe de România, au rămas încă foarte multe lucruri de făcut și tocmai de aceea a hotărât să se implice în politică.
”Mereu am fost la curent cu ce se întâmplă în România, știam ce se întâmplă în țară, dar acum, că m-am întors, am realizat că Piteștiul nu s-a schimbat atât de mult pe cât mi-aș fi dorit. Până și cei mai mulți dintre politicieni sunt tot aceiași” a subliniat umanistul Cristian Popescu.
Citeşte întreaga ştire:https://www.capital.ro/inginerul-roman-care-a-renuntat-la-canada-pentru-a-incerca-sa-si-ajute-orasul-natal.html