Irlanda relaxează restricțiile antiepidemice pentru persoanele vaccinate împotriva coronavirusului

Restaurantele, cafenelele şi barurile din Irlanda pot începând de luni să primească din nou clienţi în spaţiile lor interioare, cu condiţia ca aceştia să prezinte un paşaport de vaccinare împotriva COVID-19, relatează AFP și BBC, potrivit Agerpres.

Doar persoanele vaccinate cu schemă completă sau care s-au vindecat de COVID-19 în ultimele şase luni, precum şi copiii aflaţi în îngrijirea lor, vor avea acces în interiorul acestor localuri, potrivit măsurii adoptate.

Clienţii irlandezi vor trebui să prezinte certificatul verde anti-Covid al UE sau certificatul de vaccinare emis de serviciul public de sănătate din Irlanda (HSE), a precizat Guvernul de la Dublin.

Potrivit directivelor guvernamentale, clienţii vor putea fi serviţi la mese, unde cel mult şase persoane vor putea să se reunească, iar aceste localuri vor trebui să se închidă la ora locală 23:30.

Sectorul hotelurilor şi restaurantelor din Irlanda a fost supus unora dintre cele mai severe restricţii din Europa, în contextul în care această ţară a înregistrat 5.026 de decese asociate noului coronavirus, în pofida celor trei perioade de lockdown decretate la nivel naţional.

Potrivit Federaţiei Viticultorilor din Irlanda (VFI), un sindicat ce grupează 4.000 de proprietari de baruri, aproximativ 3.000 de astfel de stabilimente se vor redeschide în ţară, „cele mai multe dintre ele pentru prima dată din martie 2020”.

Evocând regulamente considerate „oneroase şi greu de aplicat de către angajaţi”, reprezentanţii sindicatului speră în eliminarea „cât mai repede posibil” a obligativităţii de verificare a statutului vaccinal al clienţilor.

Irlanda a vaccinat în regim complet peste 68% din populația adultă

Sâmbătă, peste o mie de persoane au manifestat în faţa reşedinţei din Dublin a prim-ministrului Irlandei împotriva paşaportului de vaccinare, purtând pancarte care denunţau „o injecţie mortală” şi un sistem „neconstituţional şi antidemocratic”.

Totuşi, vaccinarea anti-COVID-19 a fost acceptată pe scară largă în Irlanda, o ţară cu o populaţie de aproximativ 5 milioane de locuitori.

Până în prezent, peste 5,5 milioane de doze au fost administrate în cadrul unei campanii ce a cunoscut o accelerare spectaculoasă după un început mai lent, afectat de problemele de aprovizionare cu seruri la nivel european.

Directorul serviciului de sănătate irlandez, Paul Reid, a anunţat duminică faptul că peste 68% dintre adulţii din Irlanda au fost vaccinaţi cu schemă completă.

El a avertizat totodată, pe Twitter, în legătură cu spitalizările în creştere, în contextul în care numărul infectărilor zilnice nu încetează să crească la rândul lor sub efectul răspândirii variantei Delta a noului coronavirus.
Citeşte întreaga ştire:https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24940018-irlanda-relaxeaza-restrictiile-pentru-persoanele-vaccinate-anti-covid.htm