Italia pregătește noi măsuri anti-corona: Armată pe străzi, masca obligatorie și în aer liber, localurile se închid la ora 22.00, prezența pe stadioane de maxim 1000 de persoane
Armata pe străzi, un număr limitat de persoane la petreceri și ceremonii private și închiderea localurilor în jurul orei 22.00. Odată cu creșterea alarmantă a numărului infecțiilor, sosesc și noile măsuri pentru limitarea răspândirii lor. În Italia, numărul internărilor la ATI, precum și cel al deceselor este în creștere. Din acest motiv, după decizia de a cere Parlamentului prelungirea stării de urgență până la sfârșitul lunii ianuarie, guvernul Conte se pregătește să lanseze o nouă ordonanţă referitoare la situația de urgență Coronavirus, scrie La Stampa, citată de Rador.
Proiectul este gata, iar aprobarea finală ar trebui să sosească miercuri, 7 octombrie. Iată principalele măsuri:
Armata pe teren. Utilizarea măștii în aer liber va fi monitorizată îndeaproape. Locurile frecventate de multe persoane vor fi intens monitorizate, dar nu numai de poliție, ci și de forțele armate. Astfel, pentru a impune obligația de a purta masca, armata va ieşi și ea pe teren.
Masca va trebui purtată şi în aer liber. Măsura este încă în discuție și de-abia în următoarele câteva zile se va înțelege bine dacă această regulă va fi, sau nu adoptată. Mai multe regiuni au făcut deja acest lucru, astfel, prin noua ordonanţă obligația de a purta o mască chiar și în aer liber ar putea devine națională.
Localurile vor fi închise mai devreme. Printre măsurile luate în considerare se numără şi închiderea localurilor mai devreme, la ora 22.00 sau 23.00, pentru a reduce cât mai mult posibil răspândirea virusului. Vor fi aplicate restricţii şi în cazul petrecerilor și ceremoniilor private, unde va fi limitat numărul de participanți (nunțile nu trebuie să se desfăşoare în prezenţa a mai mult de 200 de persoane). În caz contrar, vor fi prevăzute amenzi grele. Intrările în magazine vor fi limitate în continuare în funcție de spațiu, restaurantele vor trebui să respecte distanțarea, iar discotecile vor rămâne închise.
Stadioanele. Rămâne confirmată regula care prevede prezența maximă a 1.000 de persoane pe stadion cu ocazia evenimentelor sportive majore în aer liber, precum meciurile de fotbal din Serie A. Măsura care, prin urmare, o confirmă pe cea deja în vigoare, exclude alte categorii de fotbal, cum ar fi Seria B sau evenimentele sportive minore, care vor continua să se desfăşoare în spatele ușilor închise. În ceea ce privește evenimentele din interior, se acceptă o prezență maximă de 200 de persoane.
Perioada de reduceri va dura 60 de zile. Având în vedere că magazinele au nevoie de mai mult timp pentru a introduce pe piaţă bunurile nevândute din stoc, din cauza închiderii forțate impuse de lockdown, noul decret ministerial autorizează ca pentru toate acele unități comerciale (non alimentare) care au de eliminat stocuri de produse, perioada reducerilor să poată dura alte 6 săptămâni și să înceapă în termen de 60 de zile de la sfârșitul stării de urgență.
Citeşte întreaga ştire:https://www.g4media.ro/italia-pregateste-noi-masuri-anti-corona-armata-pe-strazi-masca-obligatorie-si-in-aer-liber-localurile-se-inchid-la-ora-22-00-prezenta-pe-stadioane-de-maxim-1000-de-persoane.html