Limba română va fi predată în trei şcoli din Franţa. Anunţul OFICIAL al Ambasadei

Limba română va fi predată în trei școli din Franța, din această toamnă. Franța devine, începând din acest an, a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură și civilizaţie românească.
„Limba română în trei școli din Franța, din această toamnă.

Ambasadorul Luca Niculescu: „Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franța și sunt convins că vor urma și altele”, se arată pe pagina Ambasadei, unde a fost ataşată şi postarea Ministerului Educației și Cercetării.

„Franța devine, începând din acest an, a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură și civilizaţie românească (LCCR), urmare a demersurilor întreprinse de către Institutul Limbii Române (#ILR) și Ambasada României în Franța / Ambassade de Roumanie en France, precum și a sprijinului oferit de către Primăria localității Le Blanc-Mesnil.

Franţa se alătură, astfel, celorlalte șase ţări în care se derulează programul LCCR (Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), însumând 128 de colaboratori, 446 de unități școlare, 849 de grupe de elevi și aproximativ 13.200 de cursanți.

„Sunt bucuros că acest demers prinde viață! Avem o relație excelentă cu Thierry Meignen primarul orașului Le Blanc-Mesnil, de lângă Paris, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români. A primit cu multă deschidere propunerea ambasadei, care a fost imediat sprijinită de către Institutul Limbii Române și Ministerul Educației și Cercetării din România.

Directorul general al ILR, doamna Daiana-Theodora Cuibus, a fost, de altfel, la Paris și au fost selectați și profesorii care vor susține cursurile. Astfel că, din această toamnă, în trei școli din Le Blanc-Mesnil încep cursuri de Limbă, cultură și civilizație românească pentru elevi români și nu numai.

Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franța și sunt convins că vor urma și altele”, a declarat ambasadorul României în Franța, Excelența Sa domnul Luca Niculescu.

„Sunt încântată să vorbesc despre această premieră educațională: din toamnă, în trei școli franceze, copiii români, dar nu doar aceștia, se vor bucura de posibilitatea de a studia cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească.

Doresc să o felicit pe doamna Daiana-Theodora Cuibus, director general al Institutului Limbii Române, care a coordonat cu profesionalism și dăruire această importantă realizare.

Am încredere și sunt convinsă că, în timp, Ministerul Educației și Cercetării, prin Institutul Limbii Române, va extinde acest program și va promova, astfel, cunoașterea limbii și culturii naționale”, a declarat ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie.

Cele trei școli vor găzdui, pentru început, nouă grupe de elevi, cursul fiind deschis tuturor celor interesaţi, nu doar elevilor de origine română. Numărul estimat de cursanți este de 150.

Alte detalii: https://bit.ly/3l9QAke”, se arată pe pagina Ministerului Educației și Cercetării.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/limba-romana-va-fi-predata-in-trei-scoli-din-franta-anuntul-oficial-al-ambasadei_450537.html