Macron promite „ajutor” pentru România: cine câștigă cu adevărat din tranzitul cerealelor ucrainene?

Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a poziționat din nou ca un „salvator” european, declarând că Franța va ajuta România să gestioneze tranzitul cerealelor blocate în Ucraina. Însă, dincolo de declarațiile frumos ambalate, cine beneficiază cu adevărat de acest „ajutor” și ce implică el pentru România?

„Ajutorul” lui Macron: vorbe mari, acțiuni neclare

Într-o declarație pentru postul TF1, Macron a precizat că portul Odesa ar trebui să fie punctul principal de ieșire pentru cerealele ucrainene, dar, în fața refuzului Rusiei, „se lucrează” la un plan alternativ prin România. Acesta ar include utilizarea Dunării și a infrastructurii feroviare românești pentru a transporta cerealele către piețele internaționale.

Problema? România este lăsată să se descurce cu investițiile necesare pentru transformarea acestui plan într-o realitate. „România este în plin proces de a face investițiile necesare,” a declarat Macron, adăugând că Franța „o va ajuta cu experții, soldații și companiile noastre.” Traducere: România plătește, Franța ia aplauzele.

Franța salvează România… sau își protejează propriile interese?

Macron susține că vizita sa în România și Ucraina are drept scop „protejarea țării noastre,” legând direct conflictul din Ucraina de creșterea prețurilor la combustibili și alimente în Franța. Cu alte cuvinte, Franța își urmărește propriile interese economice, mascate sub pretextul solidarității europene.

Ajutând România să devină un „hub” pentru exporturile ucrainene, Franța își asigură aprovizionarea piețelor internaționale cu cereale, ceea ce ar putea reduce presiunea economică asupra consumatorilor francezi. Însă costurile pentru modernizarea infrastructurii necesare vor fi suportate în mare parte de România.

Planul Dunăre: soluție sau povară pentru România?

Macron promovează utilizarea Dunării și a infrastructurii feroviare românești ca alternativă la portul Odesa. Dar acest plan este plin de provocări. Infrastructura feroviară a României este învechită, iar capacitatea porturilor de pe Dunăre și a celor maritime, precum Constanța, este deja limitată. Adăugarea unui volum uriaș de cereale ucrainene va pune o presiune suplimentară asupra unui sistem care abia face față cererii actuale.

ONU și Rusia: negocieri fără rezultate

Între timp, ONU încearcă să negocieze un acord cu Moscova, Kiev și Ankara pentru utilizarea navelor civile pe Marea Neagră. Dacă acest acord ar fi încheiat, ar permite reluarea exporturilor ucrainene și ar reduce prețurile globale la alimente. Însă, cum aceste negocieri stagnează, România devine planul B, o soluție de avarie care riscă să devină permanentă dacă situația din Marea Neagră nu se rezolvă.

Cine plătește prețul final?

În timp ce Macron face promisiuni despre „ajutorul” Franței, România rămâne cu povara logistică și financiară a acestui plan. Modernizarea infrastructurii necesare pentru a face față unui volum uriaș de exporturi va costa miliarde, iar beneficiile economice pentru România rămân neclare. În schimb, Franța și alte țări europene ar putea profita de prețurile mai scăzute ale alimentelor și de stabilizarea piețelor.

Un „ajutor” cu gust amar

Declarațiile lui Macron despre ajutorarea României în tranzitul cerealelor ucrainene sună mai degrabă ca un exercițiu de PR decât ca o soluție reală. În timp ce Franța își urmărește propriile interese, România este împinsă să-și asume costurile și riscurile unui plan logistic care beneficiază în principal alte state. Solidaritatea europeană pare, încă o dată, să fie mai mult o iluzie decât o realitate.

Până la urmă, întrebarea rămâne: este România doar o rotiță în angrenajul intereselor franceze sau va reuși să transforme această povară într-o oportunitate reală? Răspunsul, din păcate, pare să încline spre prima variantă.