MAE: Germania a redus perioada de carantină pentru cei care sosesc din zonele de risc, inclusiv din România, de la 14 la 10 zile
Autoritățile din Germania au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul țării, în contextul pandemiei de Covid-19, în special cu privire la regimul de carantină în cazul persoanelor care sosesc din zone de risc, inclusiv din România, informează marți, într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, măsurile, ce sunt aplicabile începând cu data de 8 noiembrie 2020, vizează în principal reducerea perioadei de carantină obligatorie de la 14 la 10 zile, precum și restrângerea semnificativă a posibilității de exceptare de la măsura carantinei prin prezentarea unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat anterior intrării pe teritoriul german.
„Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile germane, perioada de carantină poate fi suspendată anterior expirării termenului standard de 10 zile numai dacă persoana în cauză efectuează un test pentru depistarea infecției cu Covid-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Republica Federală Germania, și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării”, precizează MAE.
De asemenea, persoanele care sosesc din zone de risc trebuie să își înregistreze datele personale prin intermediul paginii de internet www.einreiseanmeldung.de.
Ministerul de Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să se deplaseze în Germania să se informeze cu privire la eventuale modificări de ultim moment sau elemente de specificitate stabilite de landul de destinație, prin accesarea paginii de internet https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.
MAE recomandă totodată și consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51913, http://berlin.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.
Citeşte întreaga ştire:https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24410523-mae-germania-redus-perioada-carantina-pentru-cei-care-sosesc-din-zonele-risc-inclusiv-din-romania-14-10-zile.htm