Paris, orașul luminilor… și al întunericului moral: O femeie violată, dar cine este vinovatul?

Într-o noapte aparent obișnuită, în inima Parisului, orașul care promite siguranță și libertate, o femeie de 31 de ani a fost violată într-un parc public. Povestea ar trebui să ne lase fără cuvinte. Dar nu. În loc să stârnească solidaritate, cazul a devenit un spectacol grotesc al cinismului și al ipocriziei.

Victima sau vinovata?

Comentariile curg: „Ce căuta singură la 3:30 dimineața?”, „Era un act de inconștiență să traversezi Parcul de la Villette noaptea”, „Să voteze mai bine data viitoare!”. Așadar, în „civilizația” noastră modernă, problema nu este agresorul care a comis o atrocitate, ci victima care a avut îndrăzneala de a merge singură pe stradă. Bravo, societate, ai reușit din nou să dai vina pe femei pentru că își trăiesc viața fără escortă sau armuri medievale.

„Sentiment de insecuritate”

Ah, expresia magică preferată a politicienilor și comentatorilor de internet care trăiesc într-o realitate alternativă. Într-o Franță unde statisticile arată că doar unul din 11 violuri este raportat, iar siguranța este o iluzie, continuăm să vorbim despre un „sentiment”. Este ca și cum ai spune că focul nu arde, ci doar oferă un sentiment de căldură.

Cultura scuzelor și rasismul latent

Printre rândurile comentariilor, apare inevitabil întrebarea: „Cum arăta agresorul?”. Subtilitatea lipsește complet. Fiecare detaliu devine un prilej pentru insinuări xenofobe. Brun, păr rar, purta o parka albastră. Pentru unii, descrierea pare suficientă pentru a începe un proces colectiv împotriva unor categorii întregi de oameni. De ce? Pentru că e mai simplu să dai vina pe alții decât să accepți eșecurile societății tale.

Când siguranța devine un privilegiu

„O femeie singură nu ar trebui să meargă noaptea prin Paris”, spun mulți. Dar de ce? De ce libertatea de a te plimba fără teamă este acum considerată un act de bravură? Este acesta Parisul pe care îl dorim, unde femeile devin prizonieri ai propriilor orașe? Dacă răspunsul este „da”, să nu ne mirăm când oamenii își pierd încrederea în autorități și în ceilalți.

Soluția: vina colectivă

Acest caz nu este doar despre un viol. Este despre cum o societate întreagă preferă să se spele pe mâini de responsabilitate. De la autoritățile care nu asigură securitatea publică, la indivizii care blamează victima, suntem cu toții complici. În loc să ne întrebăm ce putem face pentru a preveni astfel de tragedii, preferăm să criticăm alegerile unei femei care a avut ghinionul de a fi născută într-o lume defectă.

Adevărul doare: nu este vina victimei că a fost atacată. Este vina unei societăți care tolerează violența, minimizează traumele și perpetuează mentalități arhaice. Deci, înainte de a scrie următorul comentariu acid, poate ar trebui să ne întrebăm: Ce am făcut noi pentru a schimba ceva?