Prădăd la granița cu Grecia. MAE a venit cu detalii de ultim moment

Este prăpăd la granița dintre Bulgaria și Grecia, la punctul de trecere Kulata – Promachonas. Timpul de așteptare întrece orice așteptate iar MAE a venit și cu o poziție oficială în acest sens.
Este jale la granița dintre Bulgaria și Grecia, românii care s-au încumetat să meargă cu mașina având un timp de așteptare peste orice imaginație. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat sâmbătă, la ora 14:45, că s-a format o coloană de mașini de 1,5 kilometri la granița dintre Bulgaria și Grecia, punctul de trecere a frontierei Kulata – Promochonas, timpul de așteptare fiind de aproximativ o oră.

”În ceea ce privește situația din punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Ambasadei României la Sofia și Consulatului General al României la Salonic, aflați la fața locului, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de 1,5 km, timpul de așteptare fiind de aproximativ 1 oră. Accesul autoturismelor se realizează pe două benzi.
Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs”, se arată într-un comunicat al MAE.

MAE a mai anunțat că încă trei cetăţeni români din Grecia – doi în Creta şi unul în Santorini – au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus. Cei doi români din Creta au fost transferaţi într-un hotel unde vor sta în carantină, împreună cu membrii familiei.

Cetăţeanul român din Santorini a fost confirmat ca infectat cu SARS-CoV-2 în urma testării la intrarea în Grecia, arată MAE.
Cu privire la condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reaminteşte că, începând cu 15 iulie, ora 00,01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

De asemenea, conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, MAE subliniază că formularul electronic (Passenger Locator Form) poate fi completat inclusiv în cursul zilei anterioare intrării pe teritoriul Greciei.
Citeşte întreaga ştire:https://www.capital.ro/pradad-la-granita-cu-grecia-mae-a-venit-cu-detalii-de-ultim-moment.html