Român din Italia căutat în SUA pentru furtul a 450.000 de dolari, depistat din întâmplare de carabinieri
Un tânăr român căutat în SUA pentru comiterea mai multor fraude a fost arestat marți seara, 19 ianuarie a.c., după un control de rutină în cartierul Borgo Roma din Verona. Carabinierii l-au depistat pe infractor în mod aproape întâmplător.
După cum informează publicația L’Arena, cetățeanul român, în vârstă de 28 de ani și rezident în orașul menționat mai sus, a fost oprit pentru un control de rutină organizat de către carabinierii locali. În urma unor verificări efectuate de militari, aceștia au descoperit că pe numele conaționalului nostru figurează un mandat internațional de arestare emis de Curtea Districtuală a Statelor Unite pentru Districtul de Nord din California.
Din informațiile obținute, se pare că tânărul a comis o serie de fraude cu cecuri bancare în dauna unor parohii californiene, suma furată de acesta fiind în total de 450.000 de dolari. După arestare, infractorul a fost dus în penitenciarul Montorio unde va rămâne până la finalizarea procedurilor de extrădare, iar apoi va fi trimis în SUA, unde riscă o sentință de până la 30 de ani de închisoare.
Citeste mai mult:https://www.rotalianul.com/roman-din-italia-cautat-in-sua-pentru-furtul-450-000-de-dolari-depistat-din-intamplare-de-carabinieri/