Româncă de 14 ani, dispărută fără urmă în Londra. Poliția, apel la cetățeni pentru a o găsi pe Florica

O adolescentă româncă în vârstă de 14 ani este căutată de Poliția Metropolitană, fiind dată dispărută de mai bine de două luni.

Potrivit unui comunicat al poliției citat de publicația locală My London, Florica Zamfir, în vârstă de 14 ani, a dispărut de lângă Wandsworth, sudul Londrei.

Fata a fost văzută ultima dată pe 22 iulie, ia oamenii legii au informații că s-ar putea afla în zona Edgware.

Un purtător de cuvânt al Poliției Wandsworth a declarat cu privire la faptul că apelul a fost făcut abia la două luni după dispariție: „Există proceduri de urmat și în primă instanță trebuie să vorbim cu rudele apropiate ale persoanei dispărute. Dacă nu avem succes, atunci avem nevoie de autorizație din partea Serviciilor Sociale sau a unei alte autorități, care ar putea dura.”

Cine o vede pe Florica sau știe ceva de ea este rugat să sune la 999.

De asemenea, dacă aveți informații legate de locul unde s-ar putea afla, sunați la numărul 101 și citați referința 21MIS021971.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/romanca-de-14-ani-disparuta-fara-urma-in-londra-politia-apel-la-cetateni-pentru-a-o-gasi-pe-florica_475401.html