România, a patra țară europeană în privința creșterii înmatriculărilor de mașini electrice

Deși nu se află printre statele europene cu vânzări majore de vehicule electrice, România reușește să mențină un ritm de creștere mult peste cel european în acest domeniu. De altfel, în 2019, doar Danemarca, Irlanda și Olanda au raportat ritmuri de creștere mai accentuate.
Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) privind înmatriculările de vehicule din 2019, separate pe tipurile de combustibil utilizat, arată că aproape 60% dintre mașinile achiziționate de europeni anul trecut sunt alimentate cu benzină. Circa 30% au propulsoare diesel, iar restul de fac parte din categoria vehiculelor cu sisteme alternative de propulsie (APV). În această categorie intră mașinile 100% electrice (BEV) și Plug-In Hybrid (PHEV), cele hibride (HEV), cele alimentate cu etanol (E85), gaz petrolier (LPG) și gaz natural (NGV).

Numărul de vehiculele cu sisteme alternative de propulsie din statele UE și EFTA a crescut în 2019 cu nu mai puțin de 41,4% față de 2018, de la 1,2 milioane la 1,7 milioane. În cazil mașinilor 100% electrice (BEV), creșterea a fost chiar mai mare, de fapt, aproape dublă. Astfel, în 2019 au fost înmatriculate în Europa 365.372 astfel de autoturisme, în creștere cu 80,8% față de cele 202.117 din 2018.

Și, dacă tot vorbim despre vehicule pur electrice, trebuie spus că la acest capitol România ocupă un loc fruntaș în clasamentul creșterii. Nu și al numărului de înmatriculări, desigur. Astfel, datele ACEA arată că în România, creșterea din 2019 a fost de 148,9%, fiind depășită doar de cea din Olanda (155,7%), Irlanda (179,3%) și Danemarca (217%). Anul trecut au fost înmatriculate la noi 1.506 vehicule electrice, mai multe decât în state precum Polonia (1.490 unități), Cehia (756 unități) sau Slovenia (515 unități), dar mult mai puține decât în Olanda (67.695 unități), Germania (63.491 unități) sau Franța (42.764 unități). Chiar și Ungaria ne-a depășit la acest capitol, volumul vânzărilor din țara vecină atingând 1.833 unități. În cazul României trebuie menționat însă faptul că oficialii ACEA notează o lipsă din statistici a diferențierii dintre BEV și PHEV, astfel încât în totalul vehiculelor 100% electrice ar putea fi incluse și cele plug-in hybrid.
Și la capitolul autoturisme hibride fără sistem de încărcare de la priză (HEV) Româînia stă bine în clasamentul creșterii. Astfel, conform datelor ACEA, anul trecut creșterea din România a fost de 94,2%, fiind depășită doar de cea din Germania (96,2%) și Austria (100,9%).
Citeste întreaga stire pe:https://lifenews.ro/2020/02/07/romania-a-patra-tara-europeana-in-privinta-cresterii-inmatricularilor-de-masini-electrice/