Șofer român, dispărut în timpul unei curse Olanda-Germania. Familia, apel disperat: „Orice informație ne-ar ajuta!”
Un șofer român a dispărut fără urmă de ieri dimineață, iar familia lansează un apel disperat pentru a-l găsi. Bărbatul a plecat din Olanda cu destinația Germania, însă nu a mai dat niciun semn de viață familiei.
O româncă își caută cu disperare tatăl, un șofer care a plecat în dimineața zilei de 13 iunie din Olanda cu destinația Germania, însă nu a mai dat niciun semn de viață familiei.
Femeia a postat un mesaj pe Facebook în care roagă pe oricine l-a văzut sau are o informație legată de tatăl ei să ia legătura cu ea.
„Buna dimineața, tuturor!
Din cursul zilei de ieri nu mai știm nimic de tata! A plecat din Olanda din Antwerpen in dimineață zilei 13 iunie, spre Germania Baden- Baden.
Aseară trebuia să ajungă în Baden până în ora 22.00, iar în dimineața aceasta trebuia să încarce acolo sau prin împrejurimi. Sună mesageria vocală și nu putem da deloc de el. Suntem îngrijorați și nu știm prin ce modalitate sa dam de tata. Poate cineva este in respectivul oraș și ne poate ajuta cu vreo informație sau sa caute tirul in respectiva parcare, statie.
Tirul are cabina de culoare galbenă, numărul de înmatriculare SV.38.PUY. Tata se numește Iulian Furtuna e brunet, cu mustață, are 160 kg. Orice informație ne-ar putea ajuta să știm că e bine. Poate chiar cineva îl cunoaște.
Mulțumesc frumos!”, este mesajul postat de româncă pe grupul Voluntari în Europa.