Sucevean arestat pentru o agresiune sexuală în Irlanda

Un bărbat din Suceava a fost arestat pentru a fi predat autorităților judiciare din Irlanda. Pe numele lui Gheorghe Begean a fost emis un mandat european de arestare în baza unei solicitări a judecătorului de Înaltă Curte din Dublin. Suceveanul este suspectat de comiterea unei infracțiuni de natură sexuală, constând în aceea că pe data de 10 iunie 2018, la Millmount Roud, Mullingar Westmeath, a agresat sexual o femeie. Bărbatul a fost arestat, iar în cursul zilei de ieri Curtea de Apel Suceava a prelungit măsura arestării preventive cu încă 30 de zile deoarece Gheorghe Begean nu a putut fi preluat de autoritățile din Irlanda din cauza pandemiei de coronavirus. Trebuie menționat că bărbatul se află în arest încă de la finalul lunii mai. Nu este pentru prima oară când un sucevean suspectat de fapte penale într-o altă țară din Uniunea Europeană nu este predat către autoritățile care îl solicită. De fiecare dată în ultima vreme motivul a fost legat de măsurile de siguranță în fața COVID-19.

Citeşte întreaga ştire:https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-07-17/Sucevean-arestat-pentru-o-agresiune-sexuala-in-Irlanda