Un copil de 1 an și jumătate a murit în Germania, după ce a căzut de la etajul 4, în timp ce mama lui gătea

Accident tragic la Halle, landul german Saxonia-Anhalt. O fetiță de doar un an și jumătate a murit, după ce a căzut pe fereastra unui apartament aflat la etajul al patrulea, într-un moment de neatenție al mamei, scrie Bild.

Paramedicii care au fost imediat alertați și chemați la locul accidentului duminică, 12 septembrie, au încercat să o resusciteze pe micuță, dar nu au avut succes. Procurorul Denis Cernota a declarat că nu au fost încă stabilite circumstanțele accidentului fatal, iar mama nu a fost încă audiată: „Este în stare de șoc”. Femeia este cercetată pentru omucidere din neglijență. Instanța a dispus autopsia corpului copilului.
Un martor a explicat pentru Bild: „Lângă fereastră era plasat un scaun, pe care s-ar fi cățărat fetița. Mama era în bucătărie, gătea”.
Citeşte întreaga ştire:https://www.libertatea.ro/stiri/un-bebelus-a-murit-in-germania-dupa-ce-a-cazut-pe-geam-de-la-etajul-al-patrulea-in-timp-ce-mama-lui-gatea-3735132