Un român, ales reprezentant al muncitorilor la un șantier din Norvegia

La șantierul naval Larsnes Mek. Verksted, din comuna Sande, pe coasta Sunnmøre, circa 60 de angajați intră sub contractul colectiv al Fellesforbundet (una dintre federațiile sindicale din LO, cea mai mare confederație a salariaților din Norvegia). Aproape toți sunt polonezi și români. Câțiva norvegieni. Restul, forță de muncă închiriată, tot din Estul Europei.

În fruntea lor, alături de polonezul Kamil Moczulski, a ajuns și sudorul român Ionut Spataru. Nu prin numire, ci prin votul colegilor, după ce muncitorii români au trimis o scrisoare către Jørn Vestnes Roald, principalul delegat sindical al federației la nivel local. „Ne-am spus că asta e o șansă să spunem ce vrem”, explică Spataru despre decizia de a-și alege un reprezentant.

Comuna cu cei mai mulți muncitori veniți pentru un loc de muncă

Sande, în comitatul Møre og Romsdal, are 2.400 de locuitori împărțiți în cinci sate mici. Fiecare sat are o firmă-fanion, iar fiecare firmă depinde de mâinile venite din Europa de Est. Potrivit datelor recente ale SSB (biroul norvegian de statistică), aproape patru din zece salariați din comună sunt „jobbinnvandrere” — persoane venite special pentru muncă, categorie care îi include și pe navetiștii din străinătate. La nivel național, proporția e sub unu din zece.

În clubul sindical de la șantier, pe o foaie A4 lipită în geam scrie „45”. Numărul membrilor, actualizat mereu. „Avem unsprezece membri noi anul acesta”, spune Roald. Aproape toți norvegienii sunt organizați; dintre cei cu background străin, cam șapte din zece.

„Ar trebui un delegat pentru fiecare naționalitate”

Diferența de limbă e primul zid. „Mulți români nu vorbesc engleză”, spune Spataru, convins că fiecare naționalitate ar trebui să aibă propriul reprezentant. Pe peretele biroului, anunțurile despre negocierile salariale anuale sunt tipărite în trei limbi: norvegiană, poloneză, română.

Polonezul Kamil Moczulski are casă, soție și copii în comună și 16 ani la șantier; acum e șef de echipă și, de doi ani, delegat sindical. „E mai simplu să te duci la cineva care vorbește limba ta și să-i spui ce problemă ai.” Are și o parte mai puțin plăcută: să-i convingă pe sceptici. „Unii zic: ești prost că plătești degeaba. Le explic că, dacă toți gândesc așa, nu mai există creștere salarială anuală. Cine luptă pentru ea, atunci?”

Krone slabă, navetiști și bani trimiși acasă

Kinga Welsz, 26 de ani, sudor, a venit la Larsnes de două luni. A vorbit cu Moczulski și cu tatăl ei, și el angajat aici, și s-a înscris. „Simt că sunt văzută aici. Îmi spun că sunt bună și nu se plâng de munca mea. În Polonia nu ți se spune nimic când lucrezi bine.” Vrea să rămână.

Nu toți gândesc la fel. Între 2023 și 2024, imigrația pentru muncă în Norvegia a scăzut cu circa 30%, iar în 2025 a atins cel mai jos nivel din ultimii 20 de ani, arată datele Fafo. Coroana norvegiană slabă și salariile mai mari din Polonia schimbă socotelile. Pentru cei care lucrează în rotație — șase săptămâni aici, două acasă —, cotizația sindicală ajunge să pară o cheltuială inutilă. De aceea clubul încearcă să obțină avantaje care contează pentru navetiști, cum ar fi acoperirea parțială a drumului.

Bracone, vecini și locuințe

Camerele modulare pentru muncitorii închiriați au stârnit discuții în comunitate. Cea mai mare, la Myklebust Verft din Gursken, are 210 unități; dacă se aprobă și cele solicitate, numărul ar trece de 600 — cam un sfert din populația comunei. „Se întâmplă când aduni foarte multă lume cu interese diferite. Înțeleg că vecinii devin sceptici”, recunoaște Roald, adăugând că lucrurile s-au ordonat, iar cei care fac scandal pleacă și de la muncă, și din locuință.

Spataru a încercat să-și aducă familia în Norvegia în anii 2000. N-a funcționat — diferențele culturale au cântărit prea mult. Soția și cei doi copii au rămas în România; el trimite bani și zboară acasă la fiecare liber. „Am acceptat. Nu simt distanța, sunt parte din familie.” Prin asta, povestea lui seamănă cu a multor români din diaspora norvegiană, care au ales naveta în locul mutării definitive.

Ca delegat, vorbește și cu românii neînscriși în sindicat, mulți dintre ei închiriați. „Le spun că cel mai bine e să fie membri.” Și crede că modelul de la Larsnes ar trebui copiat: „Dacă ai muncitori străini, încearcă să ai delegați cu background diferit. E cel mai bun lucru pentru firmă.”

Sursa: Frifagbevegelse