Un șofer român a blocat o autostradă din Italia susținând că are o bombă în mașină
Autostrada A34 din Italia a fost blocată timp de 2 ore astăzi, 20 iulie, în dreptul localității Gorizia, după ce un șofer de cetățenie română, în vârstă de 36 de ani, s-a prezentat la cabina de taxare afirmând că are o bombă în mașină. Autoritățile au blocat imediat circulația pe autostradă, iar forțele de ordine au intervenit pentru a verifica mașina bărbatului român.
Potrivit Padova Oggi, scena s-a petrecut în jurul orei 10:30 de azi dimineață când o mașină care a intrat pe autostrada A34, provenind din Gorizia, s-a oprit imediat după ce a trecut de cabina de taxare. Șoferul a coborât apoi din mașină și i-a avertizat pe angajații companiei Autovie Veneto că are o bombă în mașină. Lucrătorii de la cabina de taxare au alertat imediat forțele de ordine care au intervenit la fața locului în grabă, în timp ce angajații Autovie au blocat imediat circulația atât pe sensul de intrare pe autostradă, cât și pe cel de ieșire.
Din fericire, agenții de poliție au constatat că șoferul român nu avea niciun fel de dispozitiv explozibil în mașină și l-au denunțat pentru procurarea de alarmă falsă, bărbatul fiind preluat apoi de serviciile sociale pentru un control medical. Circulația pe autostradă a fost deschisă din nou în jurul orei 12:10, mai precizează sursa citată.
Citeşte întreaga ştire:https://www.rotalianul.com/sofer-roman-blocat-autostrada-din-italia-sustinand-ca-bomba-in-masina/