Wizz Air și Tarom reiau zborurile de pe Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava

Compania Wizz Air a anunţat că zborurile de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava către Roma, Milano, Bologna şi Memmingen vor fi reluate la începutul lunii iunie 2020, iar cele către Londra de la mijlocul acestei luni.

Conducerea Aeroportului Suceava a anunţat că operatorul aerian Wizz Air a transmis că a anulat zborurile de pe acest aeroport pentru destinațiile Roma-Ciampino, Milano-Bergamo şi Bologna până în data de 3 iunie 2020. „În conformitate cu orarul pe care compania ni l-a comunicat, reluarea zborurilor se va face în data de 4 iunie 2020 pentru cursele de Milano-Bergamo şi Roma-Ciampino şi 7 iunie 2020 pentru cursa de Bologna”, a anunţat conducerea Aeroportului Suceava. Potrivit aceleiași surse zborurile din Suceava către Londra-Luton vor fi reluate începând cu data de 16 mai 2020, iar cele pentru Memmingen în data de 1 iunie 2020. Către Londra, Wizz Air va un zbor în fiecare zi a săptămânii. De asemenea, zborurile Suceava – București, operate de Tarom, vor fi reluate de pe 20 mai 2020.
Citeşte întreaga ştire:https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-05-08/Wizz-Air-si-Tarom-reiau-zborurile-de-pe-Aeroportul-Stefan-cel-Mare-Suceava