Un român arestat în Italia, la o stație de taxare, a aflat la penitenciar că are coronavirus
Un român din Italia a avut parte de o zi neagră, miercuri. Bărbatul de 40 de ani a fost arestat în timp ce se deplasa cu familia pe o autostradă din apropiere de Brescia, iar odată ajuns la penitenciar, a descoperit că are coronavirus.
Bărbatul se afla în mașină cu soția și cei patru copiii ai lor, când a fost oprit de poliție la o stație de taxare din Brescia pentru un control de rutină. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că românul fusese condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de imigranți clandestini, iar pe numele său exista un mandat de arestare, scrie Qui Brescia.
Acesta a fost închis la penitenciarul Canton Mombello, din Brescia, însă problemele pentru român au continuat și aici. Bărbatul a fost testat pentru coronavirus, conform procedurilor pe timp de pandemie, iar rezultatul a fost pozitiv.
Autoritățile italiene au luam imediat măsuri, iar soția și cei patru copiii ai bărbatului au fost plasați imediat în carantină.
Potrivit presei italiene, agenții care l-au verificat pe român au fost angajați în alte 110 controale în acele ore.
Citeşte întreaga ştire:https://stirileprotv.ro/stiri/international/un-roman-arestat-in-italia-la-o-statie-de-taxare-a-aflat-la-penitenciar-ca-are-coronavirus.html