Franţa. Român complice la o răfuială din dragoste, comite o crimă din impuls. Procurorul de caz: „Sălbatici!”

Un român în vârstă de 21 de ani a ajuns după gratii după ce a fost implicat în răfuiala dintre doi rivali, soldată cu un mort, scrie actu17.fr, care citează nicematin.com.
Întâmplarea a avut loc pşe 10 august, în comuna franceză Vence, Alpes-Maritimes, iar astăzi instanţa a pronunţat decizia.

Ylan, un tânăr de 20 de ani care lucra la un magazin de îngheţată a fost orbit de gelozie după ce un coleg de muncă a început să îi dea mesaje insistent iubitei sale, cu care avea o relaţie de cinci ani de zile.

Nervos pe sfidarea bărbatului, Ylan a apelat la prietenul său de naţionalitate română, Laurenţiu-Nicolae şi l-a rugat să vină cu el să îi dea o lecţie.

L-auu găsit la locul de muncă şi au încercat să îi spună că doresc doar o conversaţie calmă cu el, însă bărbatul s-a prins de faptul că este încolţit şi a încercat să fugă. Atacatorii l-au prins din urmă pe o alee şi i-au aplicat un pumn care l-a lăsat inconştient la pământ.

Trei oameni care treceau prin zonă au fost martori la întreaga scenă, iar unul dintre ei a încercat să îi oprească, însă românul ar fi urlat „O să te omor, o să te tai”, apoi a înfipt un cuţit cu o lamă de aproape 7 cm în gâtul acestuia.

Amândoi au fugit de la locul faptei, însă a doua zi au decis să se predea împreună autorităţilor şi au fost reţinuţi până la pronunţarea sentinţei.

În faţa judecătorilor, Laurenţiu a spus că se simţea în pericol şi că a vrut doar să îl îndepărteze pe martorul ucis.

Cu toate acestea, unul dintre procurorii de caz a spus că cei doi au premeditat un act punitiv la adresa rivalului lui Ylan, catalogându-i pe amândoi drept „sălbatici”. Acesta i-a dat o pedeapsă de 10 lui de închisoare lui Ylan, în timp ce românul a primit 18 luni.

În ultimă instanţă, însă, Ylan a primit opt luni cu suspendare, în timp ce românul rămâne să execute cele 18 luni după gratii.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/franta–roman-complice-la-o-rafuiala-din-dragoste–comite-o-crima-din-impuls–procurorul-de-caz–salbatici_449909.html