Alertă pentru românii care pleacă în Grecia. Incendiu scăpat de sub control pe o insulă preferată de turiști. Un sat întreg a fost evacuat

Alertă totală pentru românii care numără zilele și se pregătesc să plece în concediul de vară în Grecia. Un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control în centrul insulei Evia.

Panică în Grecia.
Vorbim despre a doua insulă ca mărime din Grecia. Nu a mai durat mult până când autoritățile au ordonat evacuarea unui sat. Informaţia a fost confirmată şi de pompieri.
Alimentat de vânturile puternice, focul s-a extins pe versanţii montani împăduriţi din Gaia, iar autorităţile au ordonat evacuarea satului Kremastos ca măsură de precauţie după ce flăcările au ajuns la 800 de metri de unele case.

Peste 70 de pompieri se luptă cu flăcările de la sol. De remarcat că aceştia sunt ajutaţi de nouă aeronave pentru stingerea incendiilor şi de patru elicoptere.
Insula Evia a fost afectată vara trecută de incendii de pădure devastatoare care au distrus aproximativ o treime din suprafaţa împădurită.

Lungă de 175 km lungime şi îngustăm de 6 până la 45 km lățime, insula este situată în imediata apropiere și paralel cu coasta de est a Greciei continentale, de care este despărțită la nord de Golful Pegasitikos iar la vest de Golful Maliakos, Golful Evia de Nord, canalul Evripos, Golful Evia de Sud și Golful Petalion.
După suprafață, Evia este a doua insulă a Greciei, după Creta și a treia din estul Mării Mediterane, după Cipru și Creta.

Insula Evia este legată de continent printr-o linie de feribot la Edipsos și prin două poduri construite peste strâmtoarea Evripos la Chalkis.
Centrul şi nordul insulei Evia din Grecia se aşteaptă la un număr record de turişti români în acest an, au declarat pentru agerpres oficiali şi hotelieri eleni, care mizează pe o creştere spectaculoasă a turismului în 2022, după doi ani de pandemie şi după incendiile puternice de vegetaţie din luna august a anului trecut.
Citiți mai mult:https://www.fanatik.ro/alerta-pentru-romanii-care-pleaca-in-grecia-incendiu-scapat-de-sub-control-pe-o-insula-preferata-de-turisti-un-sat-intreg-a-fost-evacuat-20068144