Analiză: România economică riscă să se prăbușească precum un castel de nisip. Polonia, Ungaria și Bulgaria au venit cu măsuri concrete de susținere a economiei. Politica pașilor mărunți – păguboasă

România economică riscă să se prăbușească precum un castel de nisip, în condițiile în care autoritățile întârzie să ofere soluții concrete la criza fără precedent care se instalează odată cu pandemia de coronavirus. În ritmul în care efectele economice se amplifică, ne vom trezi rapid cu peste 2 milioane de oameni fără joburi și cu o recesiune severă din care ne va fi greu să ieșim, arată o analiză realizată de Frames și Agenția de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor (ACDA).

România riscă să piardă cursa pentru competitivitate în fața țărilor din regiune, precum Polonia, Ungaria și Bulgaria, care vin cu măsuri concrete de susținere a economiei, menite să asigure continuarea business-ului dincolo de perioada stării de urgență. România economică arată precum un pacient ajuns la spital în comă, cu multiple traumatisme, căruia medicii, în loc să îl ducă în sala de operație, îi administrează o aspirină și îi pun pansamente, pentru a-i acoperi rănile grave. Fără tratamente medicale de specialitate, pacientul România riscă să moară, iar dacă va fi totuși salvat printr-o minune, va rămâne cu dizabilități care nu îi vor mai permite să ducă o viață normală. Așa arată, potrivit analiștilor, radiografia economiei românești după o lună de ,,coronacriză economică’’. Estimările Frames, anunțate la începutul crizei, privind numărul de peste 1 milion de persoane ce vor ajunge în șomaj tehnic, considerate la vremea respectivă de politicieni ca fiind hazardate, au fost confirmate de realitate, iar perspectivele sunt, în continuare, din ce în ce mai sumbre. ,,Din mediul de afaceri primim semnale că tot mai multe companii își suspendă activitatea și că blocajul financiar se accentuează. Creditul furnizor, cel care alimenta mare parte din business-ul din România, a înghețat, iar multe companii au ajuns în prag de faliment, astfel că își vor trimite angajații în șomaj sau îi vor disponibiliza în această lună. În acest ritm, vom ajunge rapid la 2 milioane de angajați fără joburi la finalul stării de urgență’’, afirmă analiștii de la Frames. ,,25% dintre IMM-uri s-au închis sau se vor închide în următoarea perioadă. Sunt peste 1 milion de oameni trimiși în șomaj tehnic. S-au mai întors minim 1 milion de români în țară. Cum vor fi absorbiți aceștia în campul muncii? Cum vor deveni aceștia contribuabili nu asistați social? Este nevoie de un plan de susținere a IMM-urilor’’, afirmă Cristian Lungu, managerul Agenției de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor.

POLITICA PAȘILOR MĂRUNȚI, PĂGUBOASĂ Potrivit analizei, România are nevoie de măsuri concrete de susținere a business-ului, pe termen mediu și lung, de un adevărat ,,Plan Marshall’’, dincolo de cele care vizează starea de urgență. ,,În timp ce la noi se vorbește doar de măsurile pe termen scurt, pentru perioada de restricții, în alte țări se pun în aplicare planuri pe termen mediu și lung. Politica pașilor mărunți, pas cu pas, anunțată de Guvernul Orban, generează deja temeri în ochii investitorilor, afectează credibilitatea economică a României. România are nevoie de un plan concret, cu obiective, termene și finanțări asumate, care să creeze încredere pentru cei care vor să investească în România, mai ales pentru cei care vor să își mute facilitățile de producție din China, un fenomen economic pe care autoritățile par să il ignore în prezent’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul companiei de consultanță Frames. În timp ce în România, planurile de combatere a crizei vizează doar 2% din PIB și acoperă doar perioada de stare de urgență, în Ungaria, o țară care are o economie cu 40% mai mică decât cea a României, Guvernul alocă 30 de miliarde de euro (20% din PIB) pentru compensarea efectelor crizei, printre care și un fond strategic de 1,3 miliarde de euro pentru investiții în infrastructură. Cehia a anunțat un plan de stimulare a economiei de 18% din PIB (50 mld.euro), Polonia alocă 47 de miliarde de Euro (10% din PIB) pentru susținerea economiei, din care 30 mld. de zloți pentru investiții în infrastructură, iar Bulgaria accelerează planurile pentru trecerea la euro. ,,În timp ce alte țări profită de relaxarea restricțiilor Pactului de Stabilitate și se împrumută din piețele externe, își rezervă zeci de miliarde de euro pentru investiții în infrastructură, în susținerea mediului de afaceri intern, în România, autoritățile abia reușesc să adune bani de la băncile locale și trag de urechi firmele care n-au completat cum trebuie cererile de șomaj tehnic. Dincolo de vânătoarea de produse medicale (măști, combinezoane, aparatură specială), ne aflăm într-o cursă acerbă pentru finanțare la care România pare să fi pierdut startul’’, afirmă analiștii. ,,Am fi vrut să vedem, precum în Japonia, un program de obligațiuni pentru construcții, emise de stat. Ne asiguram astfel finanțarea pentru lucrările de infrastructură publică’’, mai spun aceștia.

Până în prezent, Guvernul a promis și încă nu a plătit niciun leu din cei 10 mld. lei pentru șomajul tehnic și 15 mld. lei garanții pentru susținerea creditării IMM-urilor. În rest, după o adevărată bâlbâială privind plata taxelor, a oferit o bonificație pentru cei care își plătesc taxele la timp și a anunțat un proiect de tăiere a reducere a salariilor în sectorul public. Potrivit experților, tăierea salariilor bugetarilor este, cel puțin așa cum se prezintă acum, doar o măsură de imagine. ,,Din cei 1,24 milioane de bugetari, sunt aproape 700.000 care nu vor fi afectați sub nicio formă, pentru că activează în domenii esențiale. În conditiile in care statul aloca 102 mld.lei ca fond de salarii pentru bugetari (s-a dublat în ultimii 5 ani), economia estimată de Orban, de 1,5 mld lei, este ridicolă. Tăierea salariilor bugetarilor se dovedeste doar o măsura de imagine, care va avea efecte negative (scăderea consumului, tensiuni sociale etc). Era mai degrabă nevoie de măsuri de restrictii pentru cheltuielile publice. Restructurarea aparatului public este necesară, trebuie pusă în practică imediat după criză, însă nu prin manevre heirupiste care nu fac altceva decat sa amplifice tensiunile dintre angajați (public/privat)’’, arată analiza Frames & ACDA. ,,Statul poate funcționa cu 50% din angajați, dacă este să ne luăm după planurile de tăieri salariale anunțat de Guvern. Este nevoie doar de voință politică, de dorința de a face, în sfârșit, reformele de care economia românească, sistemul public, au nevoie’’, a declarant Cristian Lungu. Potrivit experților de la ACDA, digitalizarea ANAF – măsură care va duce la creșterea colectării din sectoarele cu evaziune ridicată și impozitarea progresivă în sectorul public trebuie să se afle în prim-plan. DE CE EXPORTĂM FORȚĂ DE MUNCĂ? În timp ce alte țări încearcă să își protejeze forța de muncă, să le ofere joburi și să îi țină în țară, România exportă muncitori pe bandă rulantă către Germania și, posibil în lunile următoare, către Italia și Franța, țări care au anunțat, la rândul lor, că vor muncitori români. Potrivit analiștilor, dincolo de încălcarea flagrantă a regulilor privind starea de urgență, această situație arată lipsa de viziune a autorităților române în privința forței de muncă. ,,Continuăm, din păcate, o politică păguboasă, care a afectat economia românească în ultimii 30 de ani. În loc să luăm măsuri pentru a ne conserva forța de muncă, le facilităm plecarea în străinătate. Să nu uităm că, acum câțiva ani, un politician cunoscut spunea că nu avem nevoie de medici. Acum, în această situație incertă, este nevoie, mai mult ca oricând, de un mesaj clar către românii care vor să rămână în țară, un plan concret prin care acești oameni să fie păstrați în țară, nu să-i îngrămădim în avioane charter cu destinația Occident. Să îi implicăm în agricultura românească, în refacerea sistemelor de irigații, în construcțiile de infrastructură (drumuri, cale ferată, spitale, școli etc.)’’, a declarat Negrescu. NEVOIA DE LEADERSHIP România are nevoie, mai mult ca oricând, de leadership, de politicieni care să uite de interesele electorale și care să ia măsuri drastice, chiar dacă nepopulare. ,,De ce nu s-a apelat încă la banii de la Fondul Monetar Internațional? Pentru că un program de finanțare va veni cu condiționalități clare, precum reducerea aparatului de stat – concedierea a sute de mii de bugetari, privatizarea directă sau pe bursă a companiilor de stat căpușate politic, precum Aeroportul Otopeni, Hidroelectrica, TAROM, SNCFR, SNLO, renunțarea la pseudo-programul de dezvoltare locală PNDL. Astfel de măsuri vor afecta capitalul electoral al guvernanților. Din păcate, sacrificăm potențialul de revenire al economiei pe altarul intereselor electorale’’, afirmă analiștii. Fără măsuri concrete, România va fi condamnată la sărăcie în următorii ani.

Citeşte întreaga ştire:https://www.profit.ro/stiri/economie/analiza-romania-economica-risca-sa-se-prabuseasca-precum-un-castel-de-nisip-polonia-ungaria-si-bulgaria-au-venit-cu-masuri-concrete-de-sustinere-a-economiei-politica-pasilor-marunti-paguboasa-19333138