Anunţ pentru toţi românii care au muncit în Italia! S-a rezolvat situaţia pensiilor: gata cu întârzierile

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale le dă o veste excelentă tuturor românilor care au muncit sau încă mai fac acest lucru în prezent în Italia. Violeta Alexandru spune că s-a depăşit o etapă importantă şi nu vor mai avea loc întârzierile uriaşe de până acum.
După ce, cu o zi înainte, ministrul Violeta Alexandru le transmitea românilor nemulţumiţi de întârzierile cu care îşi primesc dreptul la pensiile internaţionale că s-a apucat de muncă şi a discutat deja cu autorităţile din Spania, acum a venit rândul celor din Italia. Ministrul Muncii spune că, în cazul Italiei, s-a ajuns chiar şi la întârzieri de 3 ani în stabilirea dreptului la pensie pentru românii care au lucrat sau lucrează încă în Peninsulă.

„Am spus că urmeză Italia. Am spus că mă voi implica și că voi face demersurile necesare pentru ca răspunsurile din partea instituțiilor de pensie din străinătate să fie primite într-un termen rezonabil.

În cazul Italiei, un lanț întreg de probleme generează întârzieri de 1 an, 2 și chiar 3 în stabilirea dreptului la pensie pentru cetățenii români care au lucrat sau lucrează încă acolo”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Violetei Alexandru.
„Oameni care așteaptă aceste decizii ani de zile fără niciun alt venit”
Ministrul Muncii a lăudat şi implicarea Ambasadorului Italiei în România şi spune că astfel s-a putut depăşi etapa de „nu se poate” şi s-au identificat o parte din cauzele care au dus la toate aceste întârzieri. Până la finalul zilei de 13 iulie, Casa Națională de Pensii Publice va transmite toate completările necesare pentru ca omologii italieni să finalizeze restanţele istorice, a mai indicat Violeta Alexandru.

„Urmăresc, împreună cu Excelența Sa, domnul Marco Giungi, Ambasadorul Italiei în România, efectele discuțiilor purtate anterior cu acesta și cu casa de pensii INSP Terni Italia, cea care gestionează dosarele de pensii ale cetățenilor români. Azi, am pus din nou pe masa discuțiilor situația celor aproximativ 1000 de dosare nesoluționate.

Pentru ca s-a comunicat mult, pentru că am depășit etapa „nu se poate”, pentru că am deschis un canal de comunicare, doar așa am putut identifica o parte din cauzele care întârzie ani de zile stabilirea dreptului la pensie.
Până la sfârșitul zilei de 13 iulie, Casa Națională de Pensii Publice va transmite în format electronic completările necesare pentru ca partea italiană să finalizeze restanțele istorice ale celor pe care fie nu i-a interesat, fie au închis ochii în fața problemelor acestor oameni, care în unele cazuri așteaptă aceste decizii ani de zile fără niciun alt venit”, a mai scris Violeta Alexandru pe pagina ei de socializare.
Citeşte întreaga ştire:https://www.capital.ro/anunt-pentru-toti-romanii-care-au-muncit-in-italia-s-a-rezolvat-situatia-pensiilor-gata-cu-intarzierile.html