Au făcut peste 3 luni închisoare în Italia pe nedrept, doi români despăgubiți cu peste 17.000 de euro fiecare după 8 ani

Totul a început în urmă cu mai bine de 8 ani. Era luna noiembrie a anului 2011 când un șofer de TIR care circula pe Strada Statală 16 bis din localitatea italiană a fost jefuit. O mașină Audi de culoare închisă a depășit automarfarul și la un moment dat l-a constrâns să oprească.

Din mașină au ieșit două persoane, ambele cu un puternic accent local și înarmate cu pistol și pușcă. Sub amenințarea armei, șoferul a fost obligat să coboare din TIR și să urce în Audi, fiind sechestrat apoi timp de circa o oră. În cele din urmă l-au abandonat undeva tot pe Strada Statală 16, dar în zona Giovinazzo. Jefuitorii au furat astfel TIR-ul cu marfă cu tot, iar șoferului nu i-a rămas decât să denunțe furtul.

A doua zi, scrie Foggia Today, Poliția Stradală din Cerignola a interceptat semnalul GPS al dispozitivului montat pe semi-remorca TIR-ului furat și au găsit astfel mijlocul de transport parcat într-o zonă închisă cu gard din satul Pezza della Meta din Orta Nova (provincia Foggia). În aceeași zonă, lângă un depozit industrial, se afla și o construcție zidită în care locuiau doi bărbați români: Ionuț Bonculescu, astăzi în vârstă de 30 de ani și Dumitru Spiridon de 41 de ani.

Cei doi au fost arestați, iar viața lor a fost pur și simplu oprită în loc timp de 102 zile pentru simplul fapt că locuiau în aceeași zonă unde a fost abandonat automarfarul furat. Din totalul acestor zile de detenție, 48 le-au petrecut în penitenciar, iar restul în arest la domiciliu, fiind trimiși în judecată între timp. Conaționalii noștri au trecut astfel printr-un proces lung și dureros care a durat ani de zile.

Abia în aprilie 2017 judecătorii de la tribunalul din Foggia i-au declarat pe cei doi români nevinovați pentru că „nu au comis fapta”, iar sentința a fost definitivă. Procesul a continuat însă fiindcă românii noștri au cerut să fie despăgubiți, iar zilele trecute au primit sentința și în această privință: 235 de euro pe zi pentru cele 48 de zile petrecute în penitenciar și 117 euro pe zi pentru cele 54 de zile petrecute sub arest la domiciliu.

După aproape trei luni și jumătate petrecute în detenție și 8 ani de drumuri prin tribunal, cei doi români au fost despăgubiți așadar cu suma de 17.598 de euro fiecare. O sumă care cu siguranță nu poate acoperi tot stresul și toate problemele provocate de această nedreptate, dar care se speră că le va îmbunătăți viața puțin.
Citeşte întreaga ştire:https://www.rotalianul.com/au-facut-peste-3-luni-inchisoare-in-italia-pe-nedrept-doi-romani-despagubiti-cu-peste-17-000-de-euro-fiecare-dupa-8-ani/