Motociclistul român, arestat în Marea Britanie, după o urmărire cu elicopterul, a fugit din sala de judecată

Românul Marian D., de 19 ani, a încercat să fugă din sala de tribunal, înainte ca instanța să-l condamne la 46 de săptămâni de închisoare, pentru că a condus cu 290 de km/oră.

Marian fusese arestat după cea mai rapidă urmărire cu poliţia din Marea Britanie. Motociclistul român a rupt-o la fugă din sala de judecată, însă a fost prins de polițiști. Românul nu este la prima abatere, el fiind urmărit și în luna mai a anului trecut, când a gonit cu 290 de km/oră pe străzile din Londra și trei comitate: Hertfordshire, Bedfordshire şi Buckinghamshire.

Motocicleta condusă de Marian, o Honda CBR 1000, ar fi avut numere false, tânărul român fiind încătușat la finalul unei curse care a durat 38 de minute, scrie The Sun. Băiatul a condus cu o viteză incredibilă, pe interzis și pe culoarea roșie a semafoarelor, fiind monitorizat și filmat de un elicopter al poliţiei londoneze. Într-un final, Marian a oprit la o benzinărie să alimenteze, moment în care a fost prins și arestat, potrivit BBC News.

Românul a pledat vinovat pentru conducere periculoasă, pentru că nu a oprit la semnalele poliţiştilor, dar şi pentru conducere fără permis şi făra asigurare. În 14 ianuarie, tânărul de 19 ani a fost condamnat la 46 de săptămâni de închisoare.
Citeste mai mult:https://www.stiridiaspora.ro/motociclistul-roman-arestat-in-marea-britanie-dupa-o-urmarire-cu-elicopterul-a-fugit-din-sala-de-judecata_460529.html