Belgia se gândeşte să iasă din izolare pe la 4 mai
Belgia – în care perioada de vârf a epidemiei noului coronavirus pare că a fost depăşită, având în vedere o scădere a spitalizărilor – începe să se gândească la organizarea unei ridicări treptate a izolării, au anunţat luni autorităţile sanitare federale, relatează News.ro.
Belgia este una dintre cele mai afectate ţări de pandemie din Europa, având în vedere raportul între populaţia totală, numărul contamiărilor şi numărul deceselor din cauza noului coronavirus.Bilanţul zilnic al persoanelor cu covid-19 spitalizate era duminică de 232 – cel mai scăzut de la 19 martie.
Mai mulţi indicatori cu privire la evoluţia epidemiei continuă într-o direcţie bună, a subliniat luni, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al efortului împotriva covid-19 în Belgia, Emmanuel Andre.
„Ştim că aceste rezultate sunt munca pe care am depus-o în ultimele săptămâni. Da, prin definiţie, ne îndreptăm către ceea ce numim ieşirea din izolare”, a declarat el.
„Ne gândim, acum, la felul în care să organizăm acest lucru”, a anunţat el.
Guvernul belgian a prelungit săptămâna trecută măsuri menite să oprească răspândirea epidemiei – până la 3 mai -, iar o şedinţă a Consiliului Naţional belgian de Securitate este prevăzută vineri, în vederea discutării unei relaxări a restricţiilor în Belgia – începând de la 4 mai.
Autorităţile sanitare consideră că perioada de vârf a acestei epidemii ar putea să fi fost depăşită.
Bilanţul zilnic al morţilor a crescut luni cu 168 de decese, iar bilanţul total a crescut la 5.828 de morţi.
Peste jumătate din aceste decese au avut loc în azile de bătrâni şi în cazuri în care se presupune că ar fi fost cauzate de covid-19, dar care nu au fost confirmate.
Includerea în bilanţ a acestor decese – care ar fi avut loc în urma unei contaminări cu noul coronavirus, dar fără ca infecţia să fi fost confirmată – ar explica în parte tributul greu al epidemiei în Belgia.
Citeşte întreaga ştire:https://www.bursa.ro/belgia-se-gandeste-sa-iasa-din-izolare-pe-la-4-mai-45334937