Ca să nu intre în colaps, Roma renunță la coronabonduri și acceptă propunerile franco-spaniole

Guvernul de la Roma este dispus să accepte propunerile Franţei şi Spaniei, considerate un compromis în disputa privind aşa-numitele „coronabonduri”, a declarat marţi premierul Giuseppe Conte, citat de dpa, potrivit Agerpres.
Şeful guvernului de la Roma şi-a prezentat poziţia înaintea summitului Uniunii Europene care va avea loc joi, prin videoconferinţă. Liderii europeni urmează să discute reacţia comună pe plan economic la criza coronavirusului.
Conte s-a adresat Senatului Italiei, arătând că finanţarea pentru Fondul European de Relansare (ERF) propus trebuie să fie conformă cu tratatele europene existente, deoarece acestea nu pot fi modificate în timp util. În acest context, el a afirmat că ar putea susţine propunerile venite de la Paris şi Madrid, care nu necesită schimbarea tratatelor. Spania a sugerat crearea unui fond pentru emisiunea de bonduri, în cadrul următorului buget multianual al Uniunii Europene, ocolindu-se astfel problema unei îndatorări comune directe.
Citește și: Victor Ciutacu a EXPLODAT la adresa lui Traian Berbeceanu: Penalul ăsta lucrează în MAI ca ditamai șef de cabinet al comandantului celulei de criză

Anterior, premierul italian avertizase că va „lupta până la capăt” pentru coronabonduri, care sunt respinse categoric de Germania, Olanda şi alte state membre ale Uniunii. Declaraţia de marţi constituie, potrivit dpa, un pas înapoi. Conte şi-a reafirmat scepticismul faţă de împrumuturile din fondul de salvare al zonei euro – Mecanismul European de Stabilitate (ESM), însă a declarat că nu va face uz de dreptul de veto faţă de utilizarea ESM de către alte ţări.

În urma crizei provocate de coronavirus, se preconizează o recesiune majoră în Europa, iar ţări ca Italia şi Spania, afectate mai puternic de epidemia de COVID-19 şi care nu dispun de rezerve lichide, vor fi probabil mai expuse. Datoria publică a Italiei este deja una din cele mai mari din lume, de 135% din PIB, şi ar putea creşte la 160-180%, în timp ce limita pentru zona euro este de 60%.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiripesurse.ro/ca-sa-nu-intre-in-colaps-roma-renunta-la-coronabonduri-si-accepta-propunerile-franco-spaniole_1455832.html