Coronavirus Spania: Purtatul măştii în spaţii deschise devine obligatoriu în Catalonia

Regiunea spaniolă Catalonia va introduce obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a executivului catalan, Meritxell Budo.

Măsura va fi adoptată miercuri de autorităţile regionale de apărare civilă, a spus Meritxell Budo.

Potrivit unui decret adoptat de guvernul central de la Madrid, măştile sunt obligatorii în spaţii deschise în Spania doar dacă între persoane nu poate fi menţinută o distanţă de cel puţin 1,5 metri.

Aproximativ 210.000 de oameni din regiunea catalană Segria, unde este situat oraşul Lleida, au revenit sâmbătă la măsurile de izolare. Timp de două săptămâni, localnicii pot trece de punctele de control ale poliţiei numai pentru a merge la serviciu. Oamenilor li s-a recomandat să limiteze cât mai mult întâlnirile, relatează Agerpres.

Potrivit presei locale, în Segria majoritatea noilor cazuri au provenit din ferme, aziluri şi o zonă rezidenţială.

Spania este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 28.000 decese şi 250.000 de cazuri de infectare confirmate.
Citeşte întreaga ştire:https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/coronavirus-spania-purtatul-mastii-in-spatii-deschise-devine-obligatoriu-in-catalonia-1334775