Doi români, condamnaţi în Franţa după ce au cules cantităţi uriaşe de ciuperci

Doi români au fost condamnaţi în Franţa după ce au cules cantităţi uriaşe de ciuperci dintr-o pădure din estul ţării. Ei au condus o echipă de 40 de culegători care au adunat în total 266 de kg de hribi.

În zonă, codul forestier permite maximum 5 kilograme de ciuperci de persoană, iar peste 10 kilograme e deja o infracţiune.

Acuzaţii, în vârstă de 22, respectiv 60 de ani, au recunoscut că sunt vinovaţi de culegerea a 266 de kilograme de hribi în octombrie anul trecut, cu participarea a circa 40 de culegători români, plătiţi cu circa 3 euro pe kilogram.

„Au fost scoase cantităţi astronomice”, a subliniat la proces reprezentantul Ministerului Public, care a cerut trei luni de închisoare cu suspendare pentru fiecare dintre cei doi români.

Ciupercile confiscate au fost distribuite unor asociaţii de caritate.

De asemenea, în instanţă este şi un proces de „trafic de fiinţe umane” care îi priveşte pe cei doi, bănuiţi că ar exploata o reţea de culegători de ciuperci.
Citeşte întreaga ştire:https://www.europafm.ro/doi-romani-condamnati-in-franta-dupa-ce-au-cules-cantitati-uriase-de-ciuperci/