Mărturia unei familii: Copil diagnosticat cu COVID în România și infirmat în Austria de două ori, la doar două zile distanță: „E bătaie de joc! În ce lume trăim?”
Copilul unei familii de români stabilite în Austria, depistat cu COVID-19 în România, a repetat testul după doua zile, la întoarcerea în Austria. Rezultatul testului din Austria a iesit negativ, de două ori consecutiv!
Alexandra Vasilachi, o femeie care trăiește în Austria, se afla în concediu în România, împreună cu soțul și fiul său de doar un an și jumătate. La sfârșitul lunii iulie, urma să se întoarcă în Austria, așa că a trebuit să facă testul pentru COVID-19 în România. Femeia a primit rezultatul negativ, soțul tot negativ, iar băiețul pozitiv!
Soțul și copilul au făcut testul pe 28 iulie, dar pe buletinul analizelor scrie 29!
„Ne-am conformat după legea austriacă și ne-am făcut testele pentru COVD-19. Între timp a intrat legea și nu mai trebuie făcut testul pentru copiii sub 7 ani. Pe data de 28 iulie am mers să facem testele . Rezultatele le-am primit pe data de 30. Soțul și copilul au făcut testul la fel ca mine pe 28, dar pe buletinul analizelor scria 29. Am sunat la amiază dacă mi-a venit rezultatul. Peste o oră am sunat iar. Doamna de la laborator mi-a zis că rezultatul era de la 16:30. Deși la 17 mi s-a zis că nu am rezultatul gata. Pe data de 30 când a ajuns rezutatul am fost sunată de DSP Bristrița și mi-au zis că soțul e negativ, copilul e pozitiv și trebuie internat în spital. Nu am fost de acord, nu avea niciun simptom. Nu aveam cum să internez un copil de un an și jumătate singur. Le-am spus că dau declarație pe proprie răspundere, plec în Austria și îi voi face testul acolo”, povestește Alexandra pentru GÂNDUL.RO.
A repetat testul în România, tot pozitiv. În Austria, negativ!
„Le-am cerut să îi refacă testul și mi-am asumat că voi plăti eu toate costurile necesare pentru a primi rezultatul în 24 de ore. Mi-au spus că nu se poate. Așa că pe 30 am plecat în Austria. Am ajuns în data de 31 dimineața. I-am refăcut copilului testul, am stat două zile în carantină la domiciliu. A doua zi a venit rezultatul fiind negativ. Între timp, cei de la Bistrița i-au băgat în carantină pe părinții mei. Testul în schimb au refuzat să-l facă. Cei din România au trimis testul pozitiv în Austria la evidenția populației. După alte două zile, ne-au anunțat de la evidența populației că ni se vor reface testele, inclusiv mie și soțului, și să rămânem în casă. Așa am și făcut. Testele au fost negative pentru toți trei. Am sunat la DSP și mi-au spus că dacă și testele acestea sunt negative îi vor scoate pe părinții mei din carantină. Atunci am sunat din nou la DSP. Răspunsul lor a fost că nu am ștampilă și numele laboratorului și nu se poate ca părinții mei să fie scoși din carantină. În Austria primești testul imediat printr-un sms, nu e ca la noi,” spune Alexandra.
Poliția nu știa că DSP i-a scos pe părinții femeii din carantină!
După ce le-a retrimis celor de la DSP rezultul negativ al copilului, părinții Alexandrei au fost scoși din carantină.
„Deși ieșiseră din carantină, DSP nu a anunțat poliția. La câteva zile părinții mei s-au trezit la poartă cu cei de la poliție, deși nu mai erau în carantină. Dacă copilul ar fi avut virusul cu siguranță și noi l-am fi avut. Ori noi, ori bunica sa. Pediatrul lui din Austria ne-a spus că cei de la DSP mai mult l-au chinuit. Psihicul nostru ca părinți a fost la pământ. E o bătaie de joc. În Austria nu am plătit nimic. Au făcut testul gratuit. Eu în România l-am plătit”, mai spune Alexandra Vasilachi.
Citeşte întreaga ştire:https://www.gandul.ro/coronavirus/marturia-unei-familii-copil-diagnosticat-cu-covid-in-romania-si-infirmat-in-austria-de-doua-ori-la-doar-doua-zile-distanta-e-bataie-de-joc-in-ce-lume-traim-exclusiv-19485678