O botoșăneancă de doar 12 ani, desemnată artistul anului 2022 la MOB Radio Irlanda.

Debut grandios în industria muzicală internațională pentru o botoșăneancă de doar 12 ani. Tiana Cilibiu a fost numită artistul anului 2022 de MOB Radio din Irlanda, urmând ca vocea ei să fie difuzată în toate emisiunile postului, în 46 de state.

Mica artistă a susținut un concert online pe o platformă pusă la dispoziție de MOB Radio Irlanda, în colaborare cu DOC Entertainment Canada. Tiana și-a sărbătorit ziua de naștere, în decembrie, cântând pentru susținătorii săi.
„Zilele acestea a fost lansat proiectul internațional la care Tiana a lucrat încă din 2021. Pe baza calităților sale vocale, artista a fost solicitată în proiectul studioului Your Sound Studio din Germania. Aceasta a fost partea românească din proiect și cea mai mică de vârstă. Împreună cu Jadyn Rylee, de 16 ani, din Canada, Tiana a asigurat partea vocală a remake-ului „Natural” (original de Imagine Dragons). Jadyn este o tânăra artista din Ontario, Canada. A jucat în filmul Flag Day, are peste 81 de milioane de vizionari pe canalul de YouTube și milioane de urmăritori pe Instagram. Proiectul a fost realizat în studioul din Germania de către muzicianul Mike Wilbury”, se arată într-o informare remisă redacției.
De pregătirea vocală a artistei se ocupă soprana Anca Pirlog, din București. Cu un palmares bogat în trofee naționale și internaționale, Tiana lucrează la crearea primului album de piese originale, împreună cu sora sa, Ema Cilibiu.
Citeste mai mult:https://stiri.botosani.ro/stiri/special/o-botosaneanca-de-doar-12-ani-desemnata-artistul-anului-2022-la-mob-radio-irlanda.html