O îngrijitoare româncă din Italia riscă să ajungă la închisoare după ce a încuiat bătrâna asistată în casă în Ajunul Crăciunului
O femeie româncă din Italia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 8 ani după ce, în ziua de Ajun al Crăciunului din acest an, a încuiat-o singură în casă pe bătrâna pentru care lucra ca îngrijitoare.
Potrivit unui reportaj (video la sfârșitul articolului, de la minutul 10:55) publicat astăzi de postul regional de televiziune, Lazio TV, episodul s-a petrecut pe data de 24 decembrie 2020 în localitatea Terracina din provincia Latina, unde o patrulă a poliției care efectua controale de rutină în centrul orașului a văzut o femeie în vârstă strigând cu disperare de la geamul apartamentului său. Conform celor relatate de sursa citată, polițiștii n-au stat prea mult pe gânduri și au forțat ușa apartamentului pentru a pătrunde în casă, descoperind astfel că bătrâna, în vârstă de 99 de ani, se simțea rău și avea nevoie de asistență medicală.
Agenții de poliție au solicitat imediat o ambulanță la fața locului pentru a-i acorda pensionarei îngrijiri medicale, apoi au întrebat-o cum a ajuns în această situație. Bătrâna le-a spus polițiștilor că trebuia să fie asistată de o badantă, dar că aceasta a încuiat-o în casă de dimineață și a plecat.
Ulterioare verificări efectuate de polițiști au confirmat cele spuse de pensionara italiană și au identificat-o apoi pe îngrijitoare ca fiind o femeie româncă în vârstă de 60 de ani. Conaționala noastră a fost denunțată astfel pentru sechestru de persoană și, conform art. 605 din Codul Penal italian, riscă o pedeapsă cu închisoarea între 6 luni și 8 ani.
Citeşte întreaga ştire:https://www.rotalianul.com/ingrijitoare-romanca-din-italia-risca-sa-ajunga-la-inchisoare-dupa-ce-incuiat-batrana-asistata-in-casa-in-ajunul-craciunului/