Olanda legalizează eutanasierea pentru copiii incurabili, cu vârste între 1 și 12 ani

Olanda a anunțat marți (13 octombrie) că va legaliza eutanasierea pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani. Eutanasierea este deja legală în Olanda pentru cei peste 12 ani care își pot da consimțământul și pentru bebelușii cu vârsta sub un an cu acordul părinților. Parlamentul olandez este așteptat să dezbată problema joi, iar guvernul este de așteptat să pună în aplicare reglementările conexe în următoarele luni.

Ministrul Sănătății, Hugo de Jonge, a precizat că va elabora regulamente pe această temă, pe baza unui studiu scris de experți care arată cum copiii bolnavi suferă foarte tare, potrivit hotnews.ro. În prezent, nu există clauze legale pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 12 ani, din cauza unei dezbateri în cadrul autorităților olandeze cu privire la întrebarea: pot acești copii să ia o astfel de decizie?

De Jonge susține că un studiu realizat de experți medicali, comandat de ministerul său, a arătat că noua regulă se poate aplica pentru cinci până la 10 copii pe an.

Olanda și Belgia, primele țări din lume care au legalizat eutanasierea.
„Studiul arată că este nevoie de puterea de a pune capăt vieții în mod intenționat în rândul medicilor și părinților copiilor incurabili, care se află într-o suferință disperată și îngrozitoare iar moartea lor este previzibilă”, a scris de Jonge în o scrisoare către parlament.

Astfel, legile existente nu ar fi modificate, dar medicii ar fi protejați de urmărirea penală pentru efectuarea eutanasiei autorizate asupra unui copil suferind.

Olanda și Belgia au fost primele țări din lume care au legalizat eutanasierea în 2002. Belgia a devenit apoi prima țară care a permis eutanasierea voluntară a copiilor în 2014, urmată rapid de Olanda. În România, eutanasierea nu este permisă și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Citeşte întreaga ştire:https://www.click.ro/news/lume/olanda-legalizeaza-eutanasierea-pentru-copiii-incurabili-cu-varste-intre-1-si-12-ani