Primul român absolvent de Medicină la Cambridge: „Sistemul britanic e excelent pentru pacienţi, dar nu neapărat şi pentru medici“
Mihai Bica este primul român care a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Cambridge, însă a ales să se întoarcă definitiv în ţară. Tânărul medic face o comparaţie între sistemul de sănătate din România şi cel din Marea Britanie şi spune că sunt capitole la care ţara noastră e mai performantă.
Mihai Bica (26 de ani) s-a hotărât pe ultima sută de metri să dea admiterea la Medicină – şi nu oriunde, ci la prestigioasa Universitate Cambridge din Regatul Unit. Apropiaţii i-au spus că este o nebunie, mai ales că niciun român nu reuşise să obţină o diplomă de medic la Cambridge. Mihai Bica a fost primul. Tânărul povesteşte cât de complicată a fost admiterea, dar şi ce au însemnat cei şase ani de studiu. Contrar trendului, a ales să revină în România şi explică raţiunile care au stat la baza acestei decizii. În prezent, este rezident în Cardiologie la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“ din Bucureşti şi se declară mulţumit de mediul în care profesează. Subliniază însă că statul român nu trebuie să mai stea pe gânduri: e necesar să facă eforturi uriaşe pentru a salva sistemul de sănătate, ale cărui slăbiciuni au ieşit la iveală mai mult ca oricând odată cu pandemia de COVID-19. Totodată, avertizează că marile probleme abia acum urmează. Asta pentru că, spune el, spitalele se vor confrunta cu un val uriaş de bolnavi ale căror afecţiuni s-au agravat în perioada de carantină, în care nu au avut acces la un tratament adecvat. „Weekend Adevărul“: Ai absolvit Medicina la Universitatea Cambridge, dar ai ales să profesezi în România. Cum de ai luat această decizie, în condiţiile în care cei mai mulţi medici români preferă să emigreze? Mihai Bica: Au fost mai mulţi factori, dar m-aş referi la doi dintre ei. Dacă aş fi fost britanic, cu siguranţă aş fi continuat să muncesc acolo, dar a contat mult faptul că familia mea este aici – mi-a fost dor de casă. În plus, am considerat că mă pot realiza şi în România. Nu cred că pentru a mă dezvolta şi pentru a creşte din punct de vedere profesional este neapărat nevoie să rămân în Marea Britanie. Aşa am hotărât să mă întorc şi să încerc să pun în practică tot ce am învăţat acolo. De ce ai ales sa studiezi Medicina? De fapt, eu mi-am dorit mult timp să devin arhitect şi mă gândisem foarte serios la asta. Voiam să dau la Arhitectură, tot la Cambridge. Îmi doream la Cambridge fiindcă îmi plăcea această universitate, a doua cea mai bună din Marea Britanie şi din Europa, dacă nu cumva cea mai bună, la concurenţă cu Oxford. Apoi, îmi plăcea mult matematica, eram cu adevărat bun la asta. Abia spre sfârşitul liceului, prin clasa a XI-a, mi-am schimbat opţiunea. Atunci am mers la olimpiada de biologie, am ajuns în faza naţională, şi am început să mă gândesc tot mai serios la Medicină. Am luat-o pe cont propriu, m-am ambiţionat şi m-am pregătit singur. Sigur că eram conştient că va fi foarte greu. Toţi cei cu care am vorbit mi-au spus că nu e o idee bună să dau la Medicină şi cu atât mai puţin la Cambridge, unde nu mai fusese acceptat niciun român înaintea mea. Dar n-am ţinut cont de opiniile lor şi m-am pus pe treabă. Singur, aşa cum am ştiut şi cum am putut. Dar uite că am reuşit în cele din urmă. Admiterea la Cambridge, o operaţiune descurajantă Cât de dificilă a fost admiterea? Ce paşi ai avut de urmat? Au o procedură mai greoaie, mai complicată, e greu să fii admis. Trebuie să întruneşti mai multe condiţii pentru a fi acceptat la Medicină şi probabil că tocmai acest lucru i-a descurajat pe mulţi. După ce mi-am fixat obiectivul de a da admiterea, am fost la ei, la ziua porţilor deschise, pentru a vedea ce condiţii trebuie să îndeplinesc. În primul rând, trebuia să fii olimpic, iar eu mă încadram. Dar asta nu era suficient.
În casa a XII-a, am dat un examen special, Oxbridge, pe care l-am luat. A fost un examen complicat, compus din trei probe. Primul test a fost menit să evidenţieze în ce măsură aveam o gândire critică, rapidă. Apoi a urmat un adevărat tir de întrebări din matematică, biologie şi chimie, la care, de asemenea, trebuia să răspund foarte repede. La toate astea s-a adăugat un eseu filosofic, care mi s-a părut cel mai greu. La final am primit o ofertă condiţionată din partea lor, în care mi se specifica faptul că sunt admis, dar cu condiţia să iau cel puţin 9,50 la Bacalaureat. Am reuşit chiar mai bine de atât, 10 la matematică şi 9,90 la chimie. Nici asta nu a fost tot. Nu era suficient faptul că aveam Bacalaureatul, a trebuit să mai dau un examen suplimentar la biologie. Apoi a mai avut loc un interviu în urma căruia mi s-a spus că am fost, în sfârşit, admis. Cum au fost anii studenţiei în Marea Britanie? Au fost ani frumoşi, ani în care am învăţat foarte multe şi a trebuit să răspund unor provocări pe care nu mi le-aş fi imaginat. E un sistem foarte bine pus la punct, cu profesori de excepţie, iar studenţii erau la un nivel înalt. Pot spune că aveam cursuri extrem de concentrate, care ţineau mai puţin de o oră, dar în care profesorii îţi ofereau enorm de multă informaţie. Pe lângă cursuri, mai erau sesiunile de supervizare, în care profesorii se asigurau că fiecare student a înţeles tot ce i s-a predat. Aici, profesorii dădeau dovadă de o răbdare incredibilă, aplecându-se asupra fiecărui detaliu şi fără să lase absolut nicio neclaritate. La toate astea se adăugau săptămânal eseurile, extraordinar de grele, prin care trebuia să arătăm că am asimilat materia. Au existat perioade cu multe nopţi nedormite şi multă muncă. Apoi, la finalul anului trei, am avut un interviu extraordinar de greu, care i-a făcut pe foarte mulţi colegi, aproape jumătate, să renunţe. Eu am trecut cu bine şi am absolvit facultatea, apoi am mai rămas un an în Anglia şi ulterior m-am întors aici, pentru rezidenţiat. Din punct de vedere financiar, cum te-ai descurcat? Am avut noroc că statul britanic mi-a asigurat finanţarea, asta însemnând circa 9.000 de lire sterline anual. Apoi, ultimii doi ani de facultate au fost plătiţi de stat. Dacă e să trag linie, am rămas cu o datorie la statul britanic de 40.000 de lire sterline, însă ratele sunt foarte mici şi dobânzile la fel. Un medic începător are salariul comparabil cu al unui angajat care aranjează fructele într-un supermarket. În primul an ai un salariu de 2.000 de lire sterline, bani care nu au cum să-ţi ajungă dacă trăieşti în Londra sau într-un alt oraş mare. Greutăţile unui tânăr medic în Marea Britanie Să presupunem că ai fi ales să continui în Marea Britanie. Ce paşi are de urmat acolo un tânăr absolvent care vrea să aibă o carieră în Medicină? În Anglia e ceva mai complicat pentru tinerii medici. Acolo nu există un rezidenţiat aşa cum este în România, iar după ce termină cei şase ani de facultate mai urmează cinci ani în care sunt plimbaţi prin diverse specializări şi diverse spitale. La capătul celor cinci ani te aşteaptă încă un proces de selecţie, după care se fac şase ani de specializare. Revenind la primii cinci ani, problema e că în toată această perioadă medicii schimbă spitalele şi oraşele, iar o dată la patru luni schimbă şi specializarea. E foarte dificil să faci asta, din toate punctele de vedere. Şi mai e un aspect. Ca medic tânăr lucrezi câte 14 ore pe zi, timp de patru zile pe săptămână, de la 6.00 la 20.00 sau chiar de la 6.00 la 22.00. E adevărat că îţi rămân libere vineri, sâmbătă şi duminică, dar unii dintre medici decid să lucreze şi în aceste zile pentru a mai aduna ceva bani. Îmi amintesc că în primul an după facultate aveam zilnic cam 120-150 de pacienţi, ceea ce e foarte mult, mai ales că mulţi dintre ei erau în stare gravă, în post-operator.
Citeşte întreaga ştire:https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/primul-roman-absolvent-medicina-cambridge-sistemul-britanic-e-excelent-pacienti-nu-neaparat-medici-1_5f2c394c5163ec4271ba8756/index.html