Prostituată româncă, ucisă cu bestialitate în Elveţia. Criminalul, un agent de frontieră, a înjunghiat-o de 26 de ori
Un lucrător la frontieră suspectat că ar fi ucis brutal, la sfârşitul anului 2016, o prostituată de 18 ani din România, care devenise de nerecunoscut şi a fost identificată aproape un an mai târziu, va fi judecat în 2020 în faţa Tribunalului penal din Doubs, în estul Franţei, a anunţat sâmbătă parchetul.
Un judecător de instrucţie din Besancon, care a emis luni ordinul de punere sub acuzare, consideră că are „suficiente dovezi pentru a-l trimite pe suspectul în vârstă de 32 de ani în faţa tribunalului penal pentru omucidere intenţionată”, a precizat pentru AFP procurorul Etienne Manteaux. El prevede desfăşurarea unui proces în „cursul anului 2020″.
Acest agent de securitate, tatăl unui copil, care locuia în Mouthe (estul Franţei), aproape de frontiera cu Elveţia, şi lucra în apropiere de Lausanne (Elveţia), ”spune că este nevinovat şi că nu a făcut decât să scape de cadavru”, a precizat magistratul. ADN-ul său a fost găsit pe victimă, Mihaela Miloiu, ucisă în Elveţia.
Trupul ei gol a fost descoperit de către cherestegii pe 15 decembrie 2016 în pădurea din localitatea Frasnois, în Jura franceză, lângă graniţa cu Elveţia.
Corpul avea 26 de răni prin înjunghiere, dintre care niciuna nu a fost fatală. Potrivit autopsiei, decesul a fost cauzat de mai multe lovituri la nivelul feţei, cu oase şi dinţi rupţi. Victima era de nerecunoscut.
Pentru identificarea acesteia, Institutul de cercetare criminală al jandarmeriei naţionale din Franţa (IRCGN) a efectuat o reconstituire facială a tinerei pentru a stabili portretul său robot în 3D. Un apel la martori a fost distribuit pe scară largă în Europa.
Anchetatorii elveţieni aveau în atenţie la acea vreme o reţea de proxeneţi români. Plasaţi sub ascultare telefonică, aceştia păreau să caute o tânără prostituată, dispărută între 29 şi 30 noiembrie 2016. A fost făcută legătura între această dispariţie, o carte de identitate pe numele Mihaela Miloiu găsită la Sullens (Elveţia) şi corpul descoperit.
La aproape un an de la moartea tinerei, cea care a fost supranumită „necunoscuta din Frasnois” a fost identificată datorită verificării ADN-ului ei cu cel al mamei sale, găsită în România.
Anchetatorii au mers apoi pe fir până la agentul de securitate, care pe 30 noiembrie 2016 s-a dus la spitalul Pontarlier, nu departe de locuinţa sa, pentru a primi îngrijiri la o mână.
”El a recunoscut că a făcut sex cu victima şi a explicat că apoi ar fi ucis-o nişte indivizi”, a declarat procurorul. „Dar el nu a spus nimic, nici despre semnalmentele lor, nici despre vehiculul lor, nici despre arma folosită”, notează Manteaux, remarcând „multiplele sale versiuni”.
Citeşte întreaga ştire:https://www.romaniatv.net/prostituata-romanca-ucisa-cu-bestialitate-in-elvetia-criminalul-un-agent-de-frontiera-a-injunghiat-o-de-26-de-ori_505335.html