Româncă acuzată de crimă în Italia. Victima, un temut traficant de droguri

O româncă este acuzată că și-a ucis soțul, un cunoscut traficant de droguri din Calabria și urmează să fie judecată în Italia. Cercetările au durat trei ani, timp în care polițiștii din Spania și din Italia au verificat mai multe piste, încercând să dea de capăt cazului. Crima s-a petrecut în 2017, iar femeia a fost initial suspectată de complicitate.
Cristina Elena Toma se află în închisoare și își așteaptă sentința pentru crima pe care a comis-o în urmă cu trei ani. Femeia era căsătorită cu Giuseppe Nirta, un cunoscut traficant de droguri din Calabria, afiliat la cunoscuta rețea mafiotă Ndràngheta.

În seara crimei, în iunie 2017, cei doi se întorceau cu mașina acasă, în localitatea Aosta din provincia spaniolă Aguilas. Nirta a fost împușcat și înjunghiat, după ce a ajuns în garaj cu mașina.

Potrivit gazetaromaneasca.com, Giuseppe Nirta a fost găsit de polițiști întins la pământ, lângă mașina sa, cu ușa șoferului închisă. Corpul se sprijinea pe spate, cu fața și pieptul orientate în sus. O poziție care, din experiența polițiștilor, este specifică situațiilor în care victima este surprinsă de criminali.

De altfel, criminaliștii nu au reușit să identifice alți martori în afara femeii, Cristina Elena Toma și nici să găsească urme din care să reiasă că asasinatul ar fi fost comis de altcineva. Aceste detalii i-au făcut pe poiițiștii spanioli să o privească pe soție ca potențial suspect.
De altfel, la reconstituire, femeia a declarat că Nirta a oprit mașina în fața casei și când a ieșit din aceasta, a apărut un individ cu glugă care a tras șase-șapte focuri de armă. Ea a mai povestit că a reușit să iasă din mașină pe portiera din dreapta și a reușit să fugă în zona muntoasă din apropiere, unde s-a ascuns și a sunat un prieten de-al traficantului, iar nu poliția sau ambulanța, cum ar fi fost normal.

Explicația nu i-a convins pe anchetatori, cu atât mai mult cu cât pe hainele femeii s-au găsit urme de praf de pușcă care cu greu ar fi putut ajunge acolo dacă lucrurile s-ar fi întâmplat așa cum le-a povestit.

În ciuda acestor neconcordanțe, cercetările s-au îndreptat mai întâi spre patru spanioli și un fost asociat italian al lui Nirta. Acesta din urmă a și fost arestat, în 2018, însă oamenii legii nu au reușit să dovedească legătura sa cu crima, astfel că a fost eliberat.

În cele din urmă, cum pistele verificate nu s-au confirmat, procurorii s-au concentrat pe implicarea româncei. În prezent, după o investigație complexă pe care au derulat-o polițiștii spanioli în colaborare cu carabinierii italieni și Direcția anti-mafie din Torino, Cristina Toma va fi pusă sub acuzare pentru omor deosebit de grav.
Citeşte întreaga ştire:https://evz.ro/romanca-acuzata-de-crima-in-italia-victima-un-temut-traficant-de-droguri.html