Românca din Verona: mama i-a donat rinichiul. Al 100-lea transplant

Iris, o tânără de 23 de ani născută în România, a primit rinichiul mamei sale, Lidia, la spitalul Borgo Trento din Verona. Operația este al 100-lea transplant realizat anul acesta de Azienda Ospedaliera Universitaria Integrata din Verona (spitalul universitar public al orașului italian). Pentru familie, intervenția închide aproape două decenii de drumuri între cabinete, săli de operație și speranțe mereu reînnoite.

Diagnosticul, pus la naștere, în România

Fibroza cistică — o boală genetică ce afectează plămânii și sistemul digestiv — i-a fost depistată imediat după naștere. Părinții au încercat tot ce ofereau spitalele de la noi. N-a fost suficient. „Când ea avea cinci ani și eu opt, tratamentele disponibile în România nu mai ajungeau”, spune sora ei, Nicole Stan, 27 de ani, astăzi angajată pe nave de croazieră. „Medicii au vorbit cu părinții mei și le-au spus că Iris nu va reuși, că pentru ea nu mai există speranță.” Mama și tata n-au acceptat verdictul. Au început să caute online centre medicale din Europa care ar putea să o preia. Așa au ajuns la Verona.

Două transplanturi de plămâni, apoi rinichiul

Iris este în tratament la Borgo Trento de peste cincisprezece ani. În 2012 a trecut printr-un dublu transplant pulmonar, iar în 2019 printr-al doilea. În ultimul an însă, rinichii au început să cedeze rapid. Analizele au arătat că mama era compatibilă. „Nu a stat pe gânduri nicio clipă”, spune Nicole. Gestul mamei „este mai mult decât un act de generozitate: e o expresie profundă a iubirii și a speranței”.

Între timp, familia s-a strâns și mai mult. Cineva era mereu la spital. Nicole își amintește camera în care se juca cu lego și făcea puzzle, apoi alerga acasă ca să-l ducă pe fratele ei mai mic la școală dimineața, în timp ce mama dormea alături de Iris. În Italia au venit întâi Iris și mama. Apoi au urmat Nicole și tatăl. Astăzi trăiesc în provincia Vicenza, iar fratele Mattia, 15 ani, s-a născut aici.

Nici umorul nu le-a lipsit. Imediat după intervenție, Iris a întrebat-o pe mama ei: „Hei, ți-am furat rinichiul!”. „Nu am văzut-o niciodată pe sora mea abătută”, adaugă Nicole. „Nici când a avut primul reject. Sdramatizăm, e felul nostru de a face boala mai ușoară.”

Al 100-lea transplant al anului la Verona

Cifra nu e întâmplătoare. Spitalele din Veneto, una dintre cele mai active regiuni italiene în transplantologie, lucrează într-o rețea națională care repartizează organele și sancționează sever traficul de organe — interzis prin lege în Italia. Pentru cititorul din România, contextul contează: aici accesul la tratament pentru boli rare nu depinde de statutul de cetățean, iar rezidența și asigurarea medicală deschid drumul către liste de așteptare și intervenții complexe.

„În Italia ne-au dat speranțe noi”, spune Nicole. Comunitatea românească din Italia — cea mai numeroasă comunitate străină din peninsulă, cu peste un milion de persoane — s-a format inclusiv pe astfel de povești: familii plecate pentru un tratament care au rămas definitiv. Iris înțelege asta mai bine ca oricine. Uneori îi întreabă pe cei din jur de ce ea nu poate face ce fac alții de vârsta ei. Trece repede. „Ne-a învățat să reflectăm”, spune sora ei. „În viețile normale, o întârziere sau o tensiune la muncă par sfârșitul lumii. Noi știm că nu e așa.” Viitorul? Îl iau zi cu zi.

Sursa: Corriere del Veneto