Românii amână reîntoarcerea la muncă în străinătate

Dacă în ceea ce priveşte numărul de aplicări pentru joburile din România luna iulie a adus un nou record istoric, pentru locurile de muncă din afara ţării numărul de aplicări continuă să scadă.

Astfel, luna trecută, au fost înregistrate aproximativ 23.000 de aplicări pentru joburile din străinătate, mai puţin faţă de luna precedentă, dar şi faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Concret, au fost 13.000 de candidaţi care au căutat un loc de muncă în străinătate.

Germania respectă tendinţa ultimului an şi rămâne cea mai dorită destinaţie, adunând jumătate din numărul total de aplicări. Este urmată de Olanda şi Marea Britanie, alte două ţări care au crescut semnificativ în topul preferinţelor candidaţilor români, în ultimii doi ani.

„Cu toate acestea, vedem două reveniri neaşteptate, respectiv Spania şi Italia, ţări care în ultimul an nu au reuşit să mai intre în top 10 destinaţii alese de românii care voiau să lucreze în afară. Spania este deja pe locul al patrulea. Pe locul al cincilea este Franţa, iar apoi urmează Italia. Cei mai mulţi români pleacă în aceste ţări pentru joburi în vânzări, construcţii, transport sau agricultură. O altă noutate este apariţia Ungariei în rândul ţărilor care atrag cele mai multe aplicări”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Angajatorii din Germania nu doar au primit cele mai multe aplicări, dar au scos şi cele mai multe oferte de joburi pentru candidaţii români. Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Spania, Cipru, Italia şi Franţa sunt alte ţări pentru care, în luna iulie, au existat peste 1.000 de joburi disponibile. Personalul medical a fost şi în luna iulie cea mai căutată categorie de candidaţi de către angajatorii străini, nevoia de medici şi asistente fiind în continuare mare în toate ţările din Europa. Alte domenii în care s-au făcut angajări masive au fost transport / distribuţie, auto / echipamente, construcţii / instalaţii, administrativ / logistică, producţie şi agricultură. Cel mai puţin căutaţi au fost specialiştii în audit şi consultanţă, cei care lucrează în publicitate, în industria farma sau în contabilitate.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/romanii-amana-reintoarcerea-la-munca-in-strainatate_450207.html