Românii din Italia, între badante și casă: povestea din Bicaz

Duminică seara, pe 11 octombrie 2026, televiziunea publică regională germană MDR (post cu sediul la Leipzig) a difuzat documentarul „Rumänien – Zerrissen zwischen Job und Heimat”, adică „România – sfâșiată între muncă și casă”. O poveste care nu are nevoie de traducere pentru cititorul din România: familia ruptă de graniță.

Protagonista este Antoanela Andonescu, zisă Coca. A plecat în anii '90, când mii de români luau drumul străinătății în căutare de lucru. S-a angajat în Italia ca badante — îngrijitoare de vârstnici la domiciliu, o meserie reglementată prin contracte și prin legalizările periodice ale statului italian. „Cu cât muncesc mai mult, cu atât mai repede mă pot întoarce”, își spunea. Întoarcerea a întârziat ani, apoi decenii. Surorile au urmat-o. Casa din Bicaz, un orășel din estul României, s-a transformat în amintire.

Un cămin deschis pentru cei rămași singuri

Când a revenit, Coca nu a venit doar cu bani puși deoparte. A venit cu o idee nouă despre responsabilitate. A deschis un cămin de bătrâni — în România, un astfel de serviciu social are nevoie de autorizare de la autoritățile județene — iar aproape toți locuitorii lui au copii sau rude plecate peste hotare.

Vasile, fost muncitor la fabrica de ciment din localitate, trăiește acolo de când copiii lui au emigrat. Într-o excursie cu rezidenții la Lacul Bicaz, Coca devine brusc tăcută. „Nu știu cum ar fi fost viața mea dacă rămâneam”, spune ea în film. Documentarul nu răspunde la întrebare. Doar arată.

Nepoatele au rămas în Italia

În timp ce Coca și-a găsit drumul înapoi, nepoatele ei trăiesc în Italia, într-o lume nouă, cu o limbă nouă. Zona Ostia, lângă Roma, găzduiește, potrivit filmului, o comunitate românească de aproximativ 250.000 de oameni. Un număr greu de imaginat pentru un singur colț de litoral italian, dar care spune totul despre cât de adânc a prins această migrație. Italia, cu una dintre cele mai îmbătrânite populații din Europa, s-a sprijinit masiv pe îngrijitoarele venite de dincolo de Adriatica.

Andra, una dintre nepoate, s-a simțit acasă acolo. Are acum o fetiță, Gizelle, și se întreabă cât din România va supraviețui în ea. Ce mai înseamnă „acasă” în 2026? Întrebarea nu este doar a ei. În Italia trăiesc peste un milion de români, cea mai mare comunitate românească din afara granițelor, iar cei mai mulți au lăsat în urmă părinți bătrâni, copii sau case care se închid încet.

Filmul MDR nu oferă soluții și nu caută vinovați. Urmărește două generații ale aceleiași familii: una care se întoarce, alta care rămâne. Între ele, un fir subțire — banii trimiși acasă, vacanțele de vară, apelurile video de sărbători — ține legătura unei țări întregi cu diaspora ei. Pentru românii din Italia, povestea Cocăi nu e o excepție. E oglinda în care mulți se recunosc.

Sursa: MDR.de